Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

38

  —Nu îmi poți sta în cale. Știi bine că ești la fel de neputincios ca mama ta! mârâi creatura.

  Anonimul își încleștă pumnii furios.

  —Nu ai niciun drept să vorbești de ea așa! șuieră. Cum poți mereu să distrugi toate lucririle și ființele pe care le iubesc?!! Ești un monstru!
  —Trebuia să te ucid în ziua în care te-ai născut! Am mai ratat o șansă, dar de data asta...

   Bestia mârâi și se aruncă asupra noastră. Închd ochii și aștept impactul, doar că acesta întârzie să își facă apariția. Niște aripi negre, uriașe stăteau ca un zid între mine și monstru. Anonimul se lupta cu el, folosind o sabie uriașă de foc. Panica și confuzia mă cuprinseră. Ce se întâmplă?
  Bestia îl lovea cu ghearele iar aripile-i negre erau deja îmbibate de sânge, însă ele nu cedau, așa fragile cum păreau, slujindu-și putrătorul până la final.
  Lupta era în toi, iar eu mă simțeam din ce în ce mai copleșită de situație.   
   Urletul monstrului înjunghiat îmi atrase atenția, iar Anonimul , cu mâinile pline de sânge îi șopti ceva la urechea bestiei care își dădu suflarea, evaporându-se în neant.

  —Cine ești? spun îngrozită  când el se întoarse spre mine.
  —Ehhh, șopti. Sunt puțin mai mult decât un om obișnuit. Jumătate în lumină, jumătate în întuneric. Un orfan aparținând nimănui...
  —Ce s-a întâmplat?
  —Pe scurt, sunt aproape un monstru și mi-am ucis propiul părinte pentru că altfel te-ar fi ucis și nu vreau nicicum asta. Ești tot ce mai am...
  —Mă lași să te văd?
   Pufni.
  —Nu e momentul.

  Chiar atunci părinții mei au intrat în brutărie.

  —Ce s-a întâmplat aici?