Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

27

  —Stă bine așa?mă întrebă el cocoțat pe scară.
  —Da, da, cum să nu, mormăi. Nu e ca și cum nu aș vedea, nu?
  —Mda, sorry for that! strigă și el.

  Pregătirile pentru Crăciun erau în toi și el a uitat de două ori în trei ore că nu văd. Mda...frumos...
  Rămasă de o veșnicie pe canapea întinsă, viața trecea pe lângă mine, nepăsătoare, aruncându-mă în cel mai întunecat loc al minții mele, unde mă simțeam cea mai slabă, cea mai singură și foarte uitată.
El se așeză lângă mine, luând o pauză de la agațatul chestiilor de tavan.

  —Amintirile...incepu el, unele sunt atât de nesemnificative încât trec pe lângă tine fără să fie băgate în seamă... Iar altele sunt atât de puternice încât trec prin sufletul tău făcându-l bucăți, spuse același citat pe care îl mai spusese cândva, într-o împrejurare asemănătoare.
  —Tu nu ai casă? șoptesc amintindu-mi faptul că de când a murit mama lui nu prea a mai dormit la el în pat.
  —Uhhh, tata e distrus psihic și am decis să suferim amândoi separat. E mai ușor pentru el, cel puțin. În plus, am un îngeraș de care trebuie să am grijă, spuse mai vesel decât mă așteptam.

  —Deci, o aud pe mama intrând în cameră, îți place fata mea, nu?
  —Foarte mult, adaugă el.
  —Mami, vrea să mă cumpere cu cinci lei, spun râzând.
  —Nu cinci, poate zece, dar mere și așa, glumi el.
  —Să veniți la masă, zise mama amuzată, ieșind din cameră.
  —Mă iubești? îl întreb.
  —Te ador, spuse sărutându-mă ușor.
  —Dar...eu nu văd, cum să...
  —Nu contează cum arăți și ce defecte ai. M-am îndrăgostit de sufletul tău, de curajul pe care îl ai acolo undeva în inima ta. Te iubesc pentru că tu ești cea mai frumoasă fată pe care o cunosc, cea mai simplă, mai bună la suflet și mai iertătoare dintre toate. Să nu te îndoiești niciodată de asta, îmi spuse grav, mângâindu-mi părul încâlcit.
  —E...cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva vreodată, șoptesc.
  —Cele mai dulci vorbe pentru cea mai dulce fată, spuse. Mergem la masă?

Încuviințez și mă ridic de pe canapea. Pentru o clipă uit că nu pot vedea și mă îndrept râzând spre bucătărie, ținându-mă ca o prințesă de brațul amicului meu.