Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

10

-Mereu am sperat că după ce voi muri o să devin un înger adevărat. Nu am suportat niciodată răul care îmi curgea, sau care trebuia să îmi curgă prin vene. Nu suportam să văd oameni plângând. Nu suportam să mă uit în oglindă iar toate gândurile să îmi aducă aminte de ceea ce trebuia să fiu. Un demon rău, mâncător de suflete.
Nu am vrut niciodată să fac rău. Nici când am făcut.
Toți oamenii mă înjurau. Celelalte creaturi ce-și câștigau existența pe pământ mă priveau ciudat pentru că aveam aripi negre și mâini încă nepătate de sânge. Ca un ciudat al lumii.
Până când chiar am făcut-o.

Nu știu ce se întâmplase, mă duceam să cumpăr pâine și când mă întorceam am văzut cum o lovea.
Un văl negru mi s-a pus peste ochi, iar latura mea demonică a urlat, aripile mi-au ieșit cu un zgomot ciudat, de carne sfâșiată, iar mâinile mele l-au lovit de atât de multe ori de zid că palmele mi se mânjiseră până mai sus de mâneca bluzei de sângele lui.

A fost prima ucidere pe care am comis-o. Și din păcate nu ultima, căci mulți ani mai târziu mi-am ucis propiul tată. Un gest pe care nu-l voi regreta. Niciodată.

Se opri și mă privi calm, zâmbind. Mă iubește atât de tare că și-a ucis părintele pentru a mă proteja..

Am stat într-o celulă o săptămână, reluă el. Pereții erau albi, goi, iar singurul lucru interesant era praful gros cât un deget de pe pervazul îngrădit al micului geam, unica sursă de comunicare cu exteriorul.
Aproape am turbat înăuntru. Îmi era groază. În primele trei zile am zgâriat ușa cu unghiile și am dat cu pumnii în pereți.

Locul ăsta îmi amintea de zilele în care tata mă închidea în camera mea uneori și zile, fără mâncare sau apă, ca să o bată pe mama cât de tare putea, cu sticle și pumni, cu orice găsea. De fiecare dată când îmi dădea drumul, pe mama o găseam în pat, învelită cu cearceafuri roșii...

Îmi era groază... Îmi e groază...

Își scutură capul, încercând să uite acea imagine, o lacrimă curgându-i pe obraz. Îl iau în brațe.

-Îmi e așa dor de ea, șopti, urmărit de imaginea mamei sale, singura ancoră a unui copil trist, bătut și singur...