Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

15

  Înfofolită într-o geacă groasă, cocoțată pe acoperiș în "zona VIP" a Necunoscutului, priveam tăcuți fulgii mari ce cădeau pe pământ reci și efemeri, dansând o clipă pe aripile vântului ca mai apoi să se topească ușor pe pământ.
  El ofta încetișor în răstimpuri, deși mi-aș fi dorit să zică măcar un cuvânt. Tăcerea asta goală mă copleșește...Sau mai bine durerea pe care mi-o conferă aceasta, căci liniștea nu e goală, ci plină de adevăruri...

  Mă înghesuiesc mai tare în el, ca o mică lipitoare de victima ei, nedorind să-i dau drumul vreodată. El e așa cald, mâinile lui absent trecute prin părul meu îmi dau fiori puternici și plini de emoții ce-mi frământă tot corpul, fiecare celulă, cuprinzându-mă cu totul, iar eu simt că nu e destul, căci vreau mai mult. Mai multă emoție, mai mult freamăt...îl vreau pe el într-un fel cum nu am dorit pe nimeni nicicând.

  —Hei, o să fie bine...doare știu, dar sunt aici. Și voi avea grijă de tine, încerc să îi alin cumva durerea ce o puteam simți în fiecare fibră a corpului meu.
  Mormăi, șuierând un geamăt trist și sfâșietor.

  —Cu tine în vrațe simt că aș putea trece peste orice...șopti într-un final, apoi tăcu iar, oftând zgomotos.

  Se întinse pe spate pe acoperiș, acoperindu-și chipul cu mâna. Vreau să fac același lucru însă mâna îmi alunecă și eu am luat-o la vale, înainte să pot face ceva.
  Necunoscutul strigă, eu am țipat, crezând că voi cădea, așteptând impactul, însă mâinile îmi erau prinse de mâna sa ce mă ținea cu forță suspendată în aer.

  —Shhh, e bine, spuse. Te-am prins. Acum, o să te las în jos, ca să poți ajunge pe pervazul camerei. Ai încredere, surâse sigur pe el.

  Îmi era groază. Căutam pervazul cu piciorul, rugându-mă să se termine repede. Câteva clipe mai târziu eram amândoi în siguranță, în casă. El se lipi de perete, râzând.

  Îi dau un pumn în abdomen, mai mult în joacă, respirând anevoios.

  —A fost amuzant, râse.
  —Ba nu a fost, mormăi.

  Se opri, privindu-mă serios pe sub glugă.

  —Ai dreptate, nu a fost.

  Îmi mângâie ușor obrazul ud de la zapada topită de pe acoperiș, apropiindu-se din ce în ce mai mult.
  Închid ochiii, așteptând, bucurându-mă de fiorii ce m-au cuprins sălbatici când buzele lui le-au cuprins pe ale mele cu patos, făcându-mă să tremur sub greutatea senzațiilor dulci și pline de dorință.
  Se desprinse ușor, în timp ce eu tânjeam după mai mult, lipindu-și fruntea de a mea, cuprinzându-mi talia cu brațele.

  —Te iubesc, șoptesc.
  —Eu de mii de ori mai mult, viața mea...de mii de ori...