Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

41

   Când mă trezesc îmi dau seama că ceva lipsește, însă nu îmi aduc aminte. Cât timp a trecut? Când am adormit?
  Anonimul! Îmi amintesc...a plecat...
   Cobor și îmi întreb părinții dacă l-au văzut.

  —Pe cine? Nu a fost nimeni lângă tine azi noapte. Băiat, în casă la noi? Probabil ai visat. Nu îmi amintesc de acest tip cu cicatrice, zise mama.

  Confuzia mă cuprinde și mă întorc la mine în cameră. Oare am visat? Oare el nu a existat... cu adevarat?
  Îmi deschid mobilul în căutarea mesajelor lui. Nimic. Gol. Ca și cum nu ar fi fost...
  E oare posibil? O minciună? O închipuire?
  Nu. Știu ce am văzut. Ce am atins. Era cât se poate de real...M-a sărutat. Încă îi pot auzi șoaptele...
  Cât îmi doresc ca ăsta să fie doar un vis și să mă trezesc în brațele lui...
  Camera e așa goală...Imaginea lui încă îmi e întipărită pe retină, iar el parcă e peste tot în dormitorul gol. Intru în baie, unde imaginile zilei aceleia retardate mă lovesc din plin. A fost așa straniu... Obrajii mi se îmbujorează iar numai cât mă gândesc...
  Dar toate se spulberă sub greutatea realității, unde baia e goală iar camera nu va mai fi niciodată ca înainte. Oftez...
  Trebuie să îl regăsesc...