Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

16

Am făcut-o

Ce? Ce ai făcut?

M-am tăiat. Eu nu...nu am putut...

Shhhh, e ok...Ești bine?

Da...sunt doar....amețit...Pierdut...

Știu, știu, știu cum e...

Amintirile sunt ca gloanțele...Unele doar vor trece pe lângă tine, însă nu puține te vor sfâșia în bucăți....

O sa fie bine.... sunt aici...

Aici...

Nu poate ploua mereu în viața ta

Mda.... Ai dreptate. Nu plouă. Doar tună, fulgeră și trăznește pe toți din jurul meu...

Ești mai depresiv ca mine...

Mda, așa se pare....Păcat că e nevoie de mine viu... O să mă zbat în iadul ăsta o viață...

Uffff... vii pe la mine?

  O clipă mai târziu intră pe fereastră.

  —Credeam că nu mai întrebi, râse forțat, așezându-se pe pat, ca la el acasă.
  —Ești bine?

  Pufni.

  —Normal. De ce nu aș fi? Adică tuturor li se întâmplă în fiecare zi să îi moară un tată sau o mamă, nu?
  —Uffff, aroganța ta e inutilă.

  Nu spuse nimic. M-am întins lângă el, odihnindu-mi capul pe pieptul său. Inima îi bătea încet, ritmic, precum bătăile unei tobe, bubuind în tăcere.

  Îmi trec degetele peste brațele lui, tremurând când îi simt încheietura, cu răni proaspete, la fel ca cele din sufletul său. Atingerea lor îmi provoacă o stare ușoară de neputință...

  —Te iubesc, orice ar fi, șoptesc.

  Trase adânc aer în piept, relaxându-se între așternuturile reci.

  —Vreau doar să se termine...totul...

  —Știu...cu toții vrem...