Băiatul cu Mască ~volumul1&2~

4

  O săptămânal mai târziu începuse să mi se facă rău. Aveam febră și totuși înghețam. Pereții formau umbre ciudate, ce prindeau viață, ca apoi să se topească în vid.
  Mama stătu lângă mine toată noaptea, înainte ca haosul să se dezlănțuie. Și atunci, când durerea începu să mă străpungă din toate părțile, mintea mea căzu în inconștiență, țipând.

  —Shhh, e bine, e bine, vocea blândă a mamei mă deșteptă din amorțeală.
  —Ma-ma...

  Deschid ochii și mă simt...schimbat...Capul îmi vâjâie, odihnindu-se pe genunchii ei, sub privirea ei blândă, cu umerii acoperiți de aripile ei albe, moi, calde. O stare ciudată de amețeală euforică mă cuprinde, și, curios, îmi întorc ușor capul încă în derută, ca să îmi admir proaspetele aripioare întunecate ca noaptea.

  —Bun venit printre îngeri, îmi șopti ea numele, ca o adiere de vânt.

  Brusc, tata intră în cameră, privindu-ne cu ură, ca apoi să trântească ușa în urma lui.

  —Va fi bine, șopti mângâindu-mă pe creștet...