Rebel || Romanian Translation

PROLOG

Doar ce mă pregătisem să merg pe plajă cu Zoe, cea mai bună prietenă a mea, și câțiva prieteni.
Am luat ochelarii de soare si geanta si am coborât scările.
-Bella unde te duci?- m-a întrebat tatăl meu.
<<Bella>>, așa mă striga tata ca să-mi scurteze numele, dar el spunea că îmi zice așa pentru că eram foarte frumoasă și eram prințesa lui.
-Hei, tati... Mă duc pe plajă cu niște prieteni. Pentru tine e în regulă?- am raspuns. El mi-a zâmbit și eu n-am putut să nu-mi amintesc cât de mult îl iubesc.
Când, acum 6 ani, mama a vrut sa divorțeze de el și fratele meu mai mare a hotărât să se ducă cu ea, tata a fost singurul căruia i-a păsat de mine și mi-a fost alături și a luptat cu unghiile și cu dinții ca să obțină custodia, deși nu a fost atât de greu, dat fiind faptul că mamei mele nu-i păsa deloc de mine, ei ii era de-ajuns să-l aibă pe fratele meu, iar eu eram doar o povară.
-Bine, dar să îți iei cheile pentru că azi am o cină de afaceri și riști să rămâi pe afară- a spus el râzând și întinzându-mi dublura de la cheile vilei.
-Mulțumesc și să ai o seară plăcută- am spus îmbrățișându-l.
-Cu plăcere prințesă și ai grijă- a răspuns el îmbrățișându-mă la rândul lui. Am încuviințat și am ieșit.
Am depășit curtea și mi-am chemat șoferul.
Ok... Trebuie să recunosc că sunt puțin răsfățată și pun foarte mult accent pe aspectul meu exterior, sunt rebelă și puțin insuportabilă, dar n-am ce să fac.
M-am urcat în mașina foarte scumpă pe care tata a pus-o la completa mea dispoziție la cererea mea și am primit un șofer personal deoarece nu pot să am carnet fiind minoră, dar peste doi ani mă voi descotorosi de el.
-Unde vreți să vă duc domnișoară Brown?- a întrebat șoferul.
-Acasa la Zoe și grăbește-te- am ordinat căutând în geantă după oglindă.
-La ordinele dumneavoastră- a răspuns șoferul pornind.
Am bufnit căutând în continuare oglinda in geantă și odată ce am găsit-o am controlat ca machiajul să fie în ordine. Am zâmbit satisfăcută și am pus obiectul unde se afla puțin mai devreme.
-Am ajuns domnișoară- a anunțat șoferul.
-Bine. Întoarce-te aici în jur de șase jumătate sau șapte și nu întârzia sau altfel ești concediat- am spus ieșind din mașină.
-Desigur domnișoară...- a zis el și nu a avut timpul să continue că i-am trântit ușa în față. M-am întors și am ajuns în fața vilei lui Zoe. Și tatăl ei era bogat, dar al meu, sincer, era de trei ori mai bogat decât al ei și vila mea era de o sută, nu... De o mie dacă nu de un milion de ori mai bună decât a ei.
Am sunat la ușă și a venit să-mi deschidă o menajeră. Am intrat ignorând saluturile ei și am urcat scările intrând în camera lui Zoe.
-Isabella!- a urlat ea venind să mă îmbrățișeze. Am imbrățișat-o la rândul meu și m-am îndepărtat.
-Ești gata?- am intrebat.
-Desigur. Haide, ne duce șoferul meu- a spus zâmbind.
Am încuvințat și am urmat-o. Am coborât scările și am intrat în mașina ei care era acceptabilă dar niciodată mai bună decât a mea.
Când am ajuns pe plajă am coborât și ne-am indreptat spre prietenii noștri care ne așteptau.
-Hey Isabella! Bună Zoe- ne-au salutat ei.
-Salut prieteni- am salutat la rându-mi.
-Bună- a răspuns Zoe.
-Să mergem. Tatăl meu a rezervat o parte din plajă- a spus Zoe. I-am zâmbit fals și am urmat-o cu toții.
Când am ajuns am luat un șezlong, m-am dezbrăcat rămânând în costum și am început să mă dau cu cremă solară pe piele.
După-masa a trecut repede și a fost destul de distractiv, doar că eu aș fi organizat mai bine... Poate cu niște muzică, mai mulți invitați, mai multe lucruri de băut... Cel puțin astea sunt lucrurile pe care eu le ador, dar dacă lui Zoe ii plăcea așa era bine.

M-am întors la vila mea, deși mi-ar fi plăcut să-mi petrec noaptea acasă la Zoe. De obicei ne distram vorbind și făcându-ne manicura.
Așa cum am prevăzut casa era goală, in afară de câteva menajere, și mie îmi era foame. Am comandat o pizza și m-am așezat pe divan să scriu în jurnalul meu pe care l-am scos din geantă, dar când era să mă apuc de scris telefonul a început să sune. Am așteptat să vină vreo menajeră dar nimeni nu s-a mișcat.
-Nu sunt capabile de nimic. Pentru asta sunt plătite- am spus lăsând jurnalul și pixul pe divan și ridicându-mă. Am luat telefonul și am răspuns.

Eu: Alo?
X: Dumneavoastră sunteți domnișoara Brown?
Eu: Da. Ce doriți?
X: Domnișoară, sunt un agent de poliție...
Eu: S-a întâmplat ceva?
X: Este referitor la tatăl dumneavoastră.
Eu: Ce i s-a întâmplat tatălui meu?
X: Nu cred că este o idee bună să vorbim despre asta printr-un telefon.
Eu: Nu mă interesează despre bunele idei ale dumneavoastră. Spuneți-mi imediat ce i s-a întâmplat, altfel s-ar putea să nu răspund de acțiunile mele.
X: Tatăl dumneavoastră a avut un accident stradal...
Eu: Ce? Cum e? E viu, nu-i așa?
X: Domnișoară, îmi pare rău...
Eu: Nu. Nu poate fi adevărat. Spuneți-mi că este bine. Vă rog.
X: Îmi pare rău, dar nu vă pot spune ceva ce nu este adevărat. Tatăl dumneavoastră nu a supraviețuit.

Am lăsat jos telefonul și m-am ghemuit încet pe jos izbucnind într-un plâns isteric. Singura persoană care ținea cu adevărat la mine, care a luptat pentru mine, care mă iubea, tocmai plecase. N-ar mai fi fost aici. Am continuat să plâng pentru că era singurul lucru pe care puteam să-l fac.