Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 88

Am ajuns la internat și am intrat sprijinindu-l pe Arian care la fiecare pas se legăna râzând și mormăind cuvinte fără sens.
-Taci- l-am mustrat, șoptind, în timp ce străbăteam încet holurile. El nu a răspuns continuând să  se legene, dar a muțit, iar eu îi simțeam privirea arzându-mi pe piele.
Am ajuns în fața camerei mele și am deschis ușa întrând și făcându-l pe băiat să se întindă pe patul meu. Am închis ușa la loc și mi-am dat jos tocurile ca mai apoi să mă apropii de dulap și iau niște haine la nimereală, știind că nu m-aș fi întors la local.
Mi-am îndreptat din nou atenția asupra lui Arian care stătea nemișcat, cu ochii închiși, pe spate.
Am hotărât să-l las să se odihnească, și pentru a scăpa de beție, și am intrat în baie. M-am schimbat repede demachiindu-mă și strângându-mi părul într-un coc mai mult sau mai puțin ordonat ca mai apoi să ies din baie.
Când am văzut ușa camerei deschisă și pe Arian care dispăruse, m-am grăbit să ies afară începând să fug desculță pe holuri în căutarea băiatului.
O greutate îmi strivea inima, iar clipă după clipă, preocuparea creștea în mine.
După ce am controlat fiecare colț al internatului, m-am urcat pe acoperișul școlii, dar când mi-am dat seama că nu era nici acolo, m-am așezat cu picioarele încrucișate mutându-mi privrea spre strada la mulți metri dedesupt, unde un băiat era așezat privind cerul, iar acea persoană era Arian.
M-am ridicat repede fugind spre scări. Am coborât repede îndreptându-mă spre curte. Am ieșit repede pe geam și am depășit poarta în timp ce încercam să opresc anxietatea și îngrijorarea.
M-am apropiat de figura băiatului și m-am aplecat  pe genunchi îmbrățișându-l și lăsându-mi capul pe pieptul său, fără să mă îngrijorez dacă eram în mijlocul străzii.
-Arian, ce-ți trece prin cap?- am mormăit în timp ce băiatul își înfășura brațele pline de mușchi în jurul trupului meu.
-M-am certat cu Jennifer- a mormăit el încet șa urechea mea, provocându-mi acei fiori de necontrolat și emoțiile confuze în stomacul meu.
-Arian, haide înăuntru. O să vorbim imediat despre asta- am spus încet simțind zgomotul unei mașini în depărtare, care se apropia din ce în ce mai mult.
-Nu... Vreau să stau aici. Vreau ca toți să uite de mine- a replicat el iritat și m-am ridicat repede auzind mașina care se apropia tot mai mult. Amintirea nopții morții tatei a revenit vie în capul meu și, inevitabil, teama ca Arian să moară alături de durere și de îngrijorare m-au paralizat și am început să plâng și să suspin. -Te rog, Arian, ridică-te-l-am implorat și, cum ochii săi  i-au întâlnit pe ai mei, frica de a nu mai vedea acei ochi adânci și frumoși, de a nu mai simți acele brațe puternice în jurul trupului meu care mă consolau, de a nu mai auzi sunetul vocii sale care își bătea joc de mine sau în timp ce mă consola, pur și simplu, de a-l pierde pe el, a crescut în mine.
Am văzut două lumini venind spre noi și m-am strâns în mine însămi închizând ochii, neputincioasă să fug, dar înainte ca mașina să ne poată ajunge, m-am simțit luată pe sus de două brațe familiare și mângâietoare.
Când mi-am deschis din nou ochii, m-am regăsit în curtea școlii în brațele lui Arian care m-au lăsat în mod delicat pe jos.
-Ești un nenorocit. Mi-a fost frică... Frică să nu te mai văd. Cum ai putut? Îmi era teamă că vei muri ca tata și nu mi-aș fi putut-o ierta niciodată. Ești un nenorocit- am urlat bătând pumnii de pieptul său, dar el nu s-a mișcat de un centimetru blocându-mi mâinile și strângându-mă spre sine.
-Scuze. Nu auzisem mașina în depărtare și nu voiam să te fac să te îngrijorezi- a mormăit el, iar eu am oftat strângându-mă la pieptul său și respirându-i parfumul pe care riscasem să nu-l mai simt.
După ce m-am calmat, ne-am îndreptat spre camera mea și cum am intrat, Arian s-a dus să-și facă un duș rece după ce eu i-am împrumutat câteva haine ale fratelui meu.
Eu m-am așezat pe pat gândindu-mă la ceea ce se întâmplase cu puține minute în urmă și imediat am înlăturat acel gând, care mă teroriza.
Frica pe care o simțisem în a vedea mașina apropiindu-se tot mai mult de noi, sau mai bine spus de Arian, era atât de mare încât nu fusesem în stare să fug de-acolo. Doar faptul de a-l imagina într-un pat de spital, între viață și moarte, mă teroriza. Nu știam motivul reacției mele, nu știam de ce țineam atât de mult la el cu toate că între noi lucrurile nu mergeau în cel mai bun mod posibil, dar singurul lucru pe care îl știam în acel moment era că mă simțeam ușurată și fericită de faptul că el era încă lângă mine.
Când am auzit ușa băii deschizându-se, am ridicat capul, pe care îl ținusem aplecat spre pământ, și l-am observat pe Arian cu pieptul gol, îmbrăcat doar cu pantalonii de trening pe el.
Ochii mei s-au îndreptat spre pătrățelele sale și, poate, am rămas puțin cam mult să mă holbez la ele, fiindcă băiatul a chicotit.
-Îți place panorama?- a întrebat el rânjind în timp ce se apropia de mine. Am observat de pe chipul său că era mult mai treaz și relaxat, și am zâmbit ca și cum o greutate s-ar fi ridicat de pe inima mea.
-Trebuie să recunosc că nu-i rea deloc- am răspuns ridicându-mă din pat și luând un hanorac de-al fratelui meu, ca mai apoi să dispar în baie.
M-am dezbrăcat aruncându-mă sub jetul de apă și mi-am făcut un duș rapid. Când am ieșit, m-am îmbrăcat cu lenjeria intimă și cu hanoracul lui Jake care îmi ajungea la jumătatea coapsei și am ieșit din baie.
L-am observat pe Arian care era întins pe pat sub pături și cum m-a văzut a rânjit satisfăcut bătând mâna pe salteaua de lângă el.
L-am ajuns și m-am întins lângă el întorcându-i spatele și încercând să mențin distanța, dar când două brațe puternice m-au învăluit târându-mă lângă corpul său plin de mușchi, am zâmbit.
-Nu o mai face niciodată- am șoptit la un moment dat și l-am simțit încremenind. M-am întors spre corpul său sprijinind o mână de pieptul său goș și la atingerea mea l-am simțit relaxându-se.
-Scuze, babe. Îți promit că nu o voi mai face niciodată- a spus el după puțin încuvințând hotărât, iar eu m-am relaxat la acele cuvinte strângându-mă la pieptul său și adormind în brațele sale, cu un zâmbet care nu se hotăra să dispară.

***

ARIAN'S POV

M-am trezit simțind niște șuvițe de păr care-mi mângâiau chipul. Am chicotit din cauza fiorilor pe care mi-i provoca, deschizând ochii și găsind-o pe Isabella care dormea.
Expresia relaxată și fericită care era pictată pe chipul său m-a făcut să zâmbesc. Ochii mei au examinat fiecare centimetru al feței sale și m-am oprit privindu-i buzele. Acele buze atât de dulci și moi care pentre mine deveniseră imposibil de rezistat. Deveniseră ca un drog, ca tutunul... Odată ce începeai, nu reușeai să te oprești. Iar pentru mine acel drog, acel tutun erau Isabella. Acea fată care mă confunda și îmi scurt-circuita creierul. Nu era ca toate celelalte fete pe care le cunoscusem... Ea era specială, era diferită. Avea acel ceva misterios și intrigant care mă fascina, care mă atrăgea.
Era prima fată care știa să-mi răspundă și poate și de asta nu ne înțelegeam atât de bine, dar adoram felul său de a replica. Cu acea expresie enervată și supărată care o făcea și mai frumoasă și intrigantă de cât era deja. Găsea un fel pentru a mă face să tac, iar asta mă irita, dar în același timp mă uimea și amuza.
Apoi, îmi arătase și latura sa dulce pe care eu o iubeam. Când râdea sau pus și simplu zâmbea, mă făcea să înebunesc, iar inima părea să-mi sară din piept. Fiorii care mi-i provoca când mă atingea era ceva extrem de plăcut, iar fluturii în stomac care începeau să zboare de fiecare dată când buzele sale moi le atingeau pe ale mele, erau ceva minunat pe care nu mai simțisem cu nicio fată.
Iar când adâncii și superbii săi ochi albaștri-verzi mă priveau, pielea mea ardea sub privirea sa și mă făcea să mă simt special. Ca să nu mai vorbim despre corpul său... Al naibii de perfect, cu formele care păreau pictate fix pentru ea și acel bronz care o făceau și mai plăcută la vedere. De fiecare dată când un alt băiat care nu eram eu, o atingea sau pur și simplu o privea, sistemul meu nervos era afectat și nu mai vedeam de gelozie și nervi. Iar acel fel al său de a merge, mereu cu capul sus, mândră de cine era, mă făcea să înțeleg că nu avea niciun defect, și dacă avea, la ochii mei apăreau drept calități.
Doar atunci mi-am dat seama dă sentimentele mele pentru acea fată pe care o cunoșteam de o lună și jumătate, era cu adevărat puternice. Pentru ea simțeam ceva ce nu simțisem pentru nimeni altcineva, era ceva infinit. Nu existau cuvinte pentru a descrie ceea ce eu simțeam pentru ea, dar doar atunci, într-o dimineață, mi-am dat seama că o iubeam. Mi-am dat seama că ceea ce simțeam pentru Jennifer era nimic în comparație cu ceea ce simțeam pentru acea fată blondă care intrase în viața mea, furându-mi inima.
Am zâmbit mai mult, oftând și am strâns-o mai tare în brațele mele nevrând să-i dau drumul. M-am apropiat încet de ea și i-am lăsat un dulce sărut pe buze urmat de un "te iubesc" șoptit, dar adevărat.
O iubeam și nu puteam schimba lucrurile.

'Capitol surpriză' pentru a vă mulțumi pentru cele +50k vizualizări. Vă iubim enorm și fără voi n-am fi ajuns aici❤
Vă pupăm😘