Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 14

După ce m-am liniștit puțin am hotărât să-mi fac un duș.
Am ales hainele și am intrat în baie.
M-am dezbrăcat și m-am aruncat sub jetul de apă caldă care mă relaxa și mă liniștea într-un mod în care nimeni n-ar fi reușit să o facă în acest moment. După aproximativ jumătate de oră am ieșit de sub duș.
M-am șters și m-am îmbrăcat cu niște blugi albaștrii mulați cu talie înaltă și un tricou care lăsa burta descoperită ca majoritatea tricourilor mele.
M-am machiat și m-am pieptănat părul uscându-l cu phon-ul, m-am încălțat cu niște adidași albi și am luat geanta hotărându-mă să mă plimb să pun ordine în gânduri.
Am ieșit din camera mea și am coborât scările în grabă.
-Unde pleci?- a întrebat cineva în spatele meu. M-am întors încet și când l-am văzut pe Jake am zâmbit.
-Să mă plimb. Mă întorc repede- am răspuns.
-Ok dar să ai grijă- a spus el venind spre mine și luându-mă în brațe. Am răspuns la îmbrățișare și m-am despărțit ieșind.
Mi-am băgat căștile în urechi dând drumul la o melodie la nimereală. Am început să mă plimb fără o destinație clară pierzându-mă în amintirile copilăriei mele.

Flashback

-Tata mergem la mare?- am întrebat zâmbind fericită.
-Da micuța mea- a răspuns el aplecându-se să fie la înălțimea mea și pupându-mă pe frunte.
-Și vin și Jake și mama nu-i așa?- am întrebat eu și mai fericită.
-Îmi pare rău micuțo dar ei au plecat și acum locuiesc în altă casă și de asta nu pot veni- a răspuns tata zâmbind trist. Eu am început să plâng în timp ce el mă îmbrățișa și începea să mă aline în brațele sale cântândy-mi o melodie cu vocea sa melodioasă.

SFÂRȘITUL FLASHBACK-ULUI

Am scuturat capul ca pentru a înlătura acele amintiri și mi-am reținut lacrimile care deja începeau să-mi încețoșeze vederea. Picioarele mele m-au dus la parcul de distracții. M-am așezat pe o bancă privind copii care se jucau fără griji cu părinții lor care, în ciuda alor mei, erau fericiți și fără griji.
Privirea mea s-a ațintit pe o fetiță cu părul lung și blond și ochii verzi. Drăguțul ei zâmbet era acolerit de lacrimi.
Nu știu ce m-a făcut să mă ridic de pe acea bancă, știu doar că în acel moment trebuia să ajut fetița aceea superbă.
-Hei bună. De ce plângi?- am întrebat aplecându-mă pe genunchi.
-L-am pierdut pe tata- a răspuns ea cu vocea ei dulce și inocentă continuând să plângă.
-Vrei să te ajut să-l găsești?- am întrebat-o întinzându-i mâna. Ea a încuvințat ridicându-se.
-Dar nu trebuie să plângi ok? Vei vedea că îl vom găsi- i-am mângâiat fața și ea a zâmbit ușor stergându-și fața udă de la lacrimile sărate cu mâneca bluziței.
-Știi să-mi spui unde locuiești?- am întrebat-o ridicându-mă și luând-o de mână.
-Nu- a răspuns.
Am oftat și am hotărât să o duc la secția de poliție și cum am intrat un om vorbea cu un polițist.
-Fata mea este pe undeva pe afară deci mișcați-vă și duceți-vă să o căutați- a urlat. M-am apropiat.
-Este cumva acesta tatăl tău?- am intrebat fetița. Ea l-a privit și cum l-a văzut fața sa s-a luminat și a fugit în brațele lui îmbrățișând bărbatul care a ridicat-o și a strâns-o tare. Am zambit la acea vedere. Eram fericită. Nu știu pentru ce sau de ce, far eram fericită și nu m-aș fi așteptat niciodatăca un asemenea gest să mă facă fericită. Uitasem complet această senzație.
-Tata ea a fost. Ea m-a ajutat- a spus fetița arătându-mă cu degetul. Bărbatul m-a privit și s-a apropiat.
-Mulțumesc. Îți mulțumesc cu adevărat. Nu știu ce-aș fi făcut fără dumneavoastră. Ce pot să fac să mă răsplătesc?- a întrebat bărbatul.
-Țineți-o strânsă, faceți promisiunea de nu o abandona niciodată și mențineți-o pentru că este de ceea ce are nevoie un fiu. Lăsați-o liberă să-și ia propriile decizii, ajutați-o când are nevoie de dumneavoastră chiar și când spune că nu, dar mai ales iubiți-o pentru că este singurul lucru pe lumea asta care un fiu poate să vi-l ceară- am răspuns ca mai apoi și să mă întorc lăsându-l uimit nu doar pe el, ci și pe mine.

***

Am ajuns acasă și am intrat mergând în salon unde erau Jake, Peter, Johnatan, Christian și Rachelle.
-Salut copii- am salutat zâmbind și așezândumă lângă Rachelle punând geanta lângă mine.
-Bună- au răspuns la salut.
-Ce faceți?- am întrebat.
-Te așteptam ca să mergem la mall- a răspuns Peter.
-Atunci să mergem imediat- am spus sărind în picioare și luând iar geanta.
Prietenii mei au chicotit rudicându-se și urmându-mă afară. Am sărit pe motorul lui Jake.
-Pot s-o conduc?- am întrebat zâmbind.
-Nici nu se pune problema. Hai fă-mi loc- a răspuns el sec privindu-mă serios.
-Dar eu vreu s-o conduc- am replicat și eu serioasă.
-Nu voi permite ca tu să pleci ca și tata pentru un accident stupid- a spus el apropiindu-se de mine în timp ce ceilalți au pornit spre mall.
M-am uitat la Jake care era serios dar se citea teroare și îngrijorare în ochii săi în timp ce ochii mei începeau să se umple de lacrimi pentru amintirea dureroasă despre tata și acel apel care mă anunța de moartea sa și am blestemat că trebuia mereu să plâng când ii spuneau numele.
-Poate e mai bine dacă nu vin- am șoptit coborând și intrnd iar în casă.
-Nu Isabella așteaptă- a urlat Jake urmărindu-mă dar înainte ca el să mă ajungă eu închisesem deja ușa de la camera mea și m-am întins pe pat încercând să calmez lacrimile în timp ce Jake continua să bată la ușă.

JAKE'S POV

Am atins un buton pe care n-ar fi trebuit să-l ating și acum eram acolo spunându-mi singur cât de idiot am fost și încercând s-o fac pe surioara mea să iasă din camera ei.
Am primit un apel.

Rachelle: Jake unde sunteți?
Eu: Vom ajunge puțin mai târziu. Am niște probleme.
Rachelle: Isabella?
Eu: Da, dar e vina mea
Rachelle: Stai liniștit. Vei vedea că se va rezolva totul.
Eu: Să sperăm
Rachelle: Jake ai încredere în mine?
Eu: Te cunosc de când era la generală Rachelle. E logic că am încredere în tine
Rachelle: Bun atunci calmează-te și vei vedea că totul se va rezolva. Are doar nevoie de timp.
Eu: Mersi mult. Vom fi acolo repede
Rachelle: Bine. Pa
Eu: Pa

Am pus telefonul înapoi în buzunar și am încercat să deschid descoperind cu mare uimire că nu era închisă. Isabella era întinsă în pat plângând și la vederea aia voiam să-mi trag pumni singur. M-am apropiat și m-am întins lângă ea care n-a zis nimic. Avea nevoie de cineva. O cunoșteam prea bine și știam și că era prea orgolioasă ca s-o spună. Am îmbrățișat-o strângand-o spre mine și ea a sprijinit capul pe pieptul meu continuând să plângă în liniște.
-Scuze. Sunt un idiot- am spus.
-Nu e vina ta- a șoptit ea și eu am strâns-o mai tare la pieptul meu. Am rămas așa până Isabella nu s-a calmat.
-Mai vrei să mergi la mall?- am întrebat-o privind-o în ochi.
-Da haide. Mă aranjez și dupaia vin la tine- a răspuns ea zâmbind ușor ca mai apoi să dispară în baie. Am oftat îndreptându-mă spre ușă și ieșind din cameră.

Isabella începe să se schimbee!
Nu mult, dar deja e ceva.
Va rămâne cea dinainte dar ceva înăuntrul ei s-a schimbat.

Sincer vă place acest capitol? Pentru că autoarei nu i se părea foarte frumos. Mie una îmi place 😂❤

Am vrea de-aseamenea, amândouă, să știm dacă vă place povestea și dacă vi se pare interesantă sau nu. Vă rugăm să răspunde-ți în comentariile de mai jos sau și în cele ale capitolelor următoare.

Apoi, dacă v-a plăcut, votați apăsând acea steluță⭐⭐⭐ iar acum e mai bine dacă vă las😂bye byeee copii,vă mulțumim din nou pentru numărul deja mare (cel puțin eu așa consider) de vizualizări și voturi❤

PS. Acesta este 'capitolul surpriză' de azi. Am reușit în sfârșiiiit😍bine, acum chiar vă las. Byee

Vă pupăm😘