Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 129

-O să meargă totul bine... Ai învățat mult și vei trece- am șoptit băiatului mângâindu-i ușor mâinile, pentru a-i transmite liniște.
Așteptam să-l cheme pe Arian pentru ultimul examen, iar el era foarte agitat. Poate prea mult.
Continua să bată cu piciorul pe jos în mod frenetic și n-avea de gând să stea cuminte.
El a răbufnit drept răspuns, ridicându-se de pe scaun și începând să meargă înainte și înapoi, pentru a descărca stresul.
Eu am rămas să-l privesc și un mic zâmbet melancolicmi-a apărut pe buze amintindu-mi de toate momentele petrecute alături de el.
Era incredibil cum iubirea, aceea adevărată, se putea găsi oriunde și când o aștepți mai puțin.
Te îndrăgostești și gata. Când se întâmplă, încerci să o negi în toate felurile, poate de frica de a suferi, dar în adâncul inimii știi că nu e nimic de făcut pentru a schimba realitatea. Pentru că realitatea nu se poate schimba.
Din fata care exact acum șase luni intrase în acest internat din Londra, eu păstrasem doar caracterul rebel.
M-am maturizat, m-am schimbat, am crescut... M-am îndrăgostit, iar iubirea de schimbă. În mai bine.
Uneori îți distruge inima, altele ți-o repară.
Cum poate omorî, mă poate omorî, dar în același fel poate salva și să mă salveze.
Distrugerea mea și salvarea mea se pot rezuma într-un singur cuvânt: ARIAN.
El mi-a furat inima, sufletul. M-a protejat, m-a rănit și mi-a vindecat rănile, m-a ajutat și eu l-am ajutat pe el.
Mai sunt și alte persoane care mi-au fost mereu alături: Thomas, Denise, Caleb și directoarea Sarah sunt acele persoane speciale, acele persoane pe care cum le cunoști nu te mai poți despărți de ele.
Vor rămâne mereu în inima mea indiferent de distanță.
Încă îmi amintesc când i-am cunoscut: voiam să îi folosesc că să mă ajute să fiu exmatriculată, dar la urmă a început să-mi fie frică să nu îi pierd.
Planurile mele s-au spulberat, iar împreună cu ele, viața mea a avut parte de schimbare.
Nu voi uita niciodată zâmbetul, simpatia și bucuria lui Thomas... Sau lipsa de griji, zâmbetul și nebunia lui Denise. Și nu voi uita felul de a glumi și de a consola al lui Caleb.
Nu voi uita pe nimeni. Nimic. Nici măcar un detaliu. Pentru că sunt deja gravate în mintea mea, în inima mea și în sufletul meu.
-Arian Jonson- am auzit strigând și mi s-a părut că băiatul în chestiune era gata să leșine.
M-am ridicat lăsându-i un sărut pe buze și mângâindu-i părul pentru a-l liniști.

-Haide... Amintește-ți: va fi totul bine. Eu sunt aici. Suntem noi, aici. Împreună. Iar dacă suntem împreună, nimic nu poate merge rău- i-am șoptit, iar el a zâmbit încuvințând.

L-am luat de mână și am intrat în sală.
-Vei reuși-.

***

-Ai fost nemaipomenit. Ți-am spus că ar fi mers totul bine- am spus în timp ce mergeam îmbrățișați în curtea școlii unde hotărâsem să ieșim ca să luăm puțin aer.
-Fără tine n-aș fi făcut nimic- a chicotit el, iar eu am răbufnit, dându-mi ochii peste cap.
-Poate ți-am șoptit două sau trei lucruri, dar  să mu exagerăm... Te-ai fi descurcat oricum- am replicat lăsându-i un sărut pe obraz.
Au urmat câteva minute dureroase de liniște, înainte ca el să se hotărască s-o întrerupă.
-Așa deci, peste câteva ore pleci?-.
-Trebuie... Dacă ar fi după mine nu m-aș despărți niciodată de tine- am răspuns.
-Atunci n-o face... Nu pleca- m-a implorat disperat, provocându-mi un oftat tremurător.
-Arian, te rog... Nu am de ales. Trebuie să mă înțelegi- am spus cu vocea răgușită, iar el și-a încleștat maxilarul încuvințând rece.
-Promite-mi doar că n-o să mă uiți niciodată. Că voi fi mereu în inima ta- a spus el puțin mai târziu.
-N-aș putea să te uit vreodată, Arian. Nimeni n-ar putea vreodată să-ți ia locul- am replicat punându-mă în fața lui și strângându-i umerii cu putere.
-Te iubesc, iubire-.
-Te iubesc și eu-.

***

Am luat valiza și, urmată de prietenii mei, am ieșit din cameră, stăpânindu-mi lacrimile.
Lăsam internatul... Lăsam o parte din inima mea în acel loc.
Am ajuns la poartă, unde directoarea Sarah mă aștepta cu lacrimile care deja îi șiruiau pe obraji.
M-am oprit în fața ei și i-am zâmbit.
-Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut. Nu vă voi uita niciodată- am șoptit cu voce răgușită, iar ea s-a apropiat strângându-mă într-o îmbrățișare.
Îmbrățișarea unei mame pe care nu o mai primeam de mult.
-Te iubesc, Isabella- a spus ea, iar eu mi-am strâns ochii încețoșați de lacrimile pe care le-am gonit înapoi.
-Și eu- am murmurat desprinzându-mă și, după ce i-am adresat un zâmbet scurt, i-am întors spatele punându-mă în fața lui Jennifer.
-Nu contează dacă eu sunt la Londra iar tu la Miami... O să mi-o plătești oricum- a mârâit, iar nervii au crescut în mine.
-Înainte să plec vreau să-ți las o amintire- am șoptit, iar ea s-a încruntat, confuză.
Am ridicat pumnul lovind-o, iar ea a căzut pe jos.
Am dat din umeri, mai relaxată, și am depășit-o de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, ajungând la Arian.
-Nu știu de ce ai făcut-o, dar sunt de partea ta de data asta- a spus el făcându-mă să râd.
Am pus valiza în portbagaj și m-am alăturat prietenilor mei în mașină.
Mă întorceam la Miami.
O senzație de gol m-a copleșit.
O senzație de gol pe care o cunoșteam foarte bine.

***

-Pasagerii zborului Londra~Miami sunt rugați să urce în avion- o voce metalică a anunțat zborul.
Am înghițit în sec ridicându-mă de pe scaun în timp ce tremuram și mi-am apucat valiza cu puținele forțe care-mi mai rămâneau.
L-am observat pe Arian torturându-și părul cu mâinile și ochii roși și umflați... Nu ar fi reușit. S-ar fi prăbușit. Iar eu aș fi făcut-o împreună cu el.
-Așa deci, nenorocita mea preferată pleacă- a glumit Thomas  cercând să facă un zâmbet, dar a eșuat când o lacrimă i-a străbătut chipul.
M-am aruncat îm brațele sale strângându-l la pieptul meu.
-Te rog, ai grijă de Denise. Noi ne vom revedea- am șoptit, iar el a întețit strânsoarea, aproape luându-mi respirația.
-Te iubesc. Nu ne uita... Te rog- a spus la urmă, iar eu am încuvințat, mușcându-mi buza pentru a nu plânge.
-N-o s-o fac. Și eu te iubesc- am șoptit îmainte să mă desprind și să merg în brațele lui Caleb.
-N-am fost niciodată prea legați, dar pot sa te asigur că țin nespus la tine- am spus tremurând, iar el a răspuns la îmbrățișare.
-Știu... Și eu țin la tine, Isabella- a răspuns el.
Când ne-am desprins, m-am poziționat în fața lui Denise și aproape că-mi venea să mor n fața chipului său plin de lacrimi.
-Te rog, nu plânge- am suspinat strângând-o la pieptul meu și dându-mi seama că nu aș fi reușit să-mi mai stăpânesc pentru mult timp lacrimile, iar ea a continuat să plângă, fără să mă asculte.
-Ești o persoană minunată. Te iubesc, Isabella. Adu-ți aminte de mine... Eu te voi ține mereu în inima mea- a răspuns la urmă, iar eu mi-am întețit strânsoarea, ascunzându-mi chipul în părul său lung și negru.
-Ai fost singura mea prietenă fată, aici la Londra. Nu te voi uita niciodată. Ești prea importantă- am șoptit desprinzându-mă și mângâindu-i un obraz ud. Ea a încuvințat și s-a dat la o parte, lăsându-i loc lui Arian care m-a privit pentru un timp nedeterminat așa cum l-am privit și eu pe el, încercând să imortalizez fiecare detaliu în parte.
-Micuța mea- a șoptit el, iar la acele cuvinte, lacrimile au început să se prelingă pe chipul meu și m-am aruncat în brațele sale pline de mușchi, singurele care știau să mă susțină și să mă iubească.
-Arian al meu- am murmurat suspinând în timp ce lăsam săruturi pe gâtul său respirându-i parfumul, atingându-i pielea.
-Te iubesc- am spus înainte să-mi lipesc buzele de ale sale, într-un sărut trist, dureros și plin de iubire.
Limbile noastre au început să se fugărească și ne-am desprins doar când au anunțat că zborul ar fi decolar în cinci minute.
-Iubire, te iubesc. Vom găsi o soluție... Amintește-ți că te iubesc- a spus el mângâindu-mi obrazul, iar dacă înainte eram sigură ca eram cât pe ce să mor, acum putea afirma ca eram moartă.
-Iar tu amintește-ți că vei fi în inima mea. Te iubesc- am șoptit și i-am lăsat un ultim sărut înainte să mă întorc și să merg spre intrare.
M-am întors observându-l pe Arian întors cu spatele. Pleca.
-Arian- l-am strigat, iar el s-a întors imediat, privindu-mă.
-Vei rămâne mereu enervant- am comentat zâmbind trist.
-Iar tu mereu un copil- a răspuns el, iar cu aceste cuvinte m-am urcat în avion.
Eu îl iubeam iar el mă iubea... Nimic nu ne putea opri.