Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 85

După ce m-am calmat puțin am oftat închizând ochii în brațele lui Arian, care îmi transmiteau un sens de protecțiune.
-Îmi pare rău- a spus la un moment dat el, rupând tăcerea plăcută care se crease și făcându-mă să deschid ochii.
-Pentru ce?- am șoptit cu vocea răgușită provocată de plâns.
-Pentru tot. Te-am judecat înainte să te cunosc. Credeam că ești o fată răsfățată cu o familie perfectă, dar mă înșelam. Îmi pare foarte rău, Isabella- a răspuns el desprinzându-se șu privindu-mă în ochi, în timp ce cu degetele îmi ștergea lacrimile de pe obrajii mei.
Am rămas uluită de acele cuvinte, dar în același timp o senzație ciudată își făcea spațiu înăuntrul meu.
-Mă ierți?- a șoptit el privindu-mă, iar în ochii săi se putea citi regretul.
-Bine, te iert- am răspuns încuvințând ușor.
Arian a zâmbi apropiindu-se din nou de mine și strângându-mă într-o îmbrățișare călduroasă, făcându-mă să mă pierd în brațele sale și provocându-mi niște fiori de necontrolat.
Am răspuns la îmbrățișare înfășurându-mi brațele în jurul taliei sale și sprijinindu-mi capul de pieptul său, respirându-i parfumul.
După câteva minute ne-am desprins, iar privirile noastre s-au ciocnit, făcându-mă să mă blochez pe loc în timp ce mă pierdeam în acei ochi adânci, dar în același timp minunați.
Puteam simți respirul său ciocnindu-se de buzele mele ca mai apoi să se confunde cu al meu, în timp ce pielea mea se umplea de fiori, iar bătăile creșteau. Înăuntrul meu se dezlănțuiau nenumărate emoții care mă confundau.
Arian a rămas să mă privească pentru câteva minute ca mai apoi să anuleze distanța care se crease între noi unindu-și buzele cu ale mele.
Am primit o descărcare electircă care a fost de-ajuns pentru a-mi scurt-circuita creierul, în timp ce buzele sale moi se mișcau în sincronie cu ale mele. Limba sa a alunecat încet în gura mea după ce a primit permisiunea, iar limbile noastre au început să se fugărească.
Mi-am învăluit brațele în jurul gâtului său trecând o mână prin părul său mătăsos în timp ce el își punea mâinile pe șoldurile mele, mângâindu-le dulce. Sărutul devenea tot mai pasional, până când ne-am desprins, fără aer.
Arian și-a sprijinit fruntea de a mea, iar eu încercam să-mi fac respirul să se întoarcă normal.
Când creierul meu a elaborat  ceea ce tocmai se întâmplase, m-am desprins imediat îndreptându-mi privirea asupra peisajului.
-Scuze, n-ar fi trebuit să se întâmple- s-a grăbit să spună, acum și el conștient de ceea ce se întâmplase. Am rămas rău, dar m-am prefăcut că nu-i nimic continuând să privesc cerul în timp ce Arian se ridica și pleca repede.
Am oftat în timp ce o lacrimă mi-a străbătut din nou obrazul, în timp ce mă ridicam luând ceea ce rămânea din poză și jurnalul și mă întreptam încet spre camera mea.
Când am ajuns la destinație, mi-am șters lacrimile pe care nu știusem să le stăpânesc și am intrat.
Așezat pe patul meu era Jake care butona ceva pe tastatura calculatorului.
A ridicat privirea și cum m-a văzut s-a ridicat repede lăsând calculatorul pe pat și a fugit spre mine, îngrijorat.
-Am auzit ceea ce s-a întâmplat- a șoptit, iar eu am încuvințat ușor în timo ce îl îmbrățișam strângându-mă spre el, care nu a ezitat să mă strângă la pieptul său șoptindu-mi cuvinte dulci.
-Sunt obosită. Mă duc o secundă în baie și mă întorc- am spus după puțin desprinzându-mă ușor de fratele meu care a încuvințat îngrijorat.
M-am îndreptat spre baie și am intrat privindu-mă în oglindă.
Ochii mei roșii șu umflați dădeau de înțeles că plânsesem, în timp ce machiajul scurs o confirma. Am oftat îndepărtând rămășițele de machiaj de pe chipul meu obosit și strângându-mi părul într-o coadă ca mai apoi să mă întorc în cameră și să mă întind sub pături sub privirea curioasă a lui Jake care după puțin mi s-a alăturat strângându-mă la pieptul său.
-Stai liniștit, frățioare. Când mă voi trezi voi fi bine, dunt doar puțin obosită. Știi... Pentru a bate pe cineva depui mult efort- l-a asigurat pe fratele meu care a chicotit, ca mai apoi să închid ochii și să adorm.

***

Am auzit niște șușoteli umplând camera, dar m-am prefăcut de nimic continuând să țin ochii închiși, fără a avea chef să-i deschid.
-Trebuie să-ți controlezi iubita, Arian, sau poveastea asta nu se va sfârși bine- am recunoscut vocea lui Thomas, dar am continuat să mă prefac că dorm făcând atenție la cuvintele pe care și le spuneau cei doi prieteni.
-Jennifer este singura fată care mă înțelege, care mă face să mă simt binr, care mă face să mă simt iubit. Ea știe totul despre mine și n-aș reuși vreodată să suport faptul de a o pierde din nou- am auzit vocea lui Arian făcând un ecou clar în cameră. Acele cuvinte mi-au provocat un nod în stomac, dar am ignorat acest mic detaliu deschizând încet ochii fiindu-mi teamă de ceea ce aș fi putut auzi.
-Se trezește- l-am auzit pe Caleb spunând, iar băieții au încetat să vorbească.
M-am pus în șezut pe pat întinzându-mi mușchii și am făcut o mutră de durere când am simțit o durere la cap.
Privirea mea, fără să vreau, a căzut asupra noptierei unde Jake îmi lăsase jurnalul. Cu mintea am trecut în revistă evenimentele petrecute în acea zi, iar asta n-a făcut altceva decât să-mi înrăutățească durerea de cap.
Mi-am trecut o mână pe față și m-am ridicat încet din pat, dar am regretat că o făcusem de îndată ce camera a început să se învârtă, iar eu am fost obligată să mă așez din nou pentru a nu risca să cad.
-Hey, ești bine?- a întrebat apropiindu-se de mine îngrijorat și punându-și o mână pe coapsa mea, pe care eu imediat am dat-o la o parte.
-Nu mă atinge- am spus rece aruncându-i o privire privă de emoții ca mai apoi să mă ridic și să mă îndrept încet spre baie, ignorând durerea de cap care la fiecare pas devenea tot mai insistentă.
Am ajuns în fața oglinzii și am răbufnit iritată la vederea chipului meu obosit, ochilor roșii și umflați de la prea mult plâns care nici măcar în timpul somnului nu mă abandonase din cauza celor orea multe coșmaruri pe care le făcusem, părul blond și lung era în condiții îngrozitoare, iar ochii stinși și fără nicio emoție.
Am hotărât să-mi fac un duș pentru a mă calma puțin și pentru a-mi relaxa mușchii, așa că m-am dezbrăcat și am intrat sub jetul de apă caldă, scufundându-mă în gândurile mele simțind durerea de cap cum scade puțin.
În acele momente aveam nevoie de o îmbrățișare a tatei care nimeni n-ar fi putut să o înlocuiască vreodată. În acel moment simțeam golul înăuntrul meu, nimicul. Nu simțeam ranchiună, supărare, durere, tristețe, melancolie... Nu simțeam nimic, simțeam golul înăuntrul meu, iar situația asta mă făcea să simt incredibil de incofortabil pentru că nu mă mai cunoșteam.
Simțeam că mă schimb încet încet, simțeam că nu mai eram aceeași Isabella și asta îmi făcea fiarte rău, pentru că nu mă mai recunoșteam.
Am tresărit când bătăile insistente în ușă m-a distras din gândurile mele.
-Cine e?- am urlat exasperată, închizând apa și ieșind din duș ștergându-mă repede și înfășurându-mă în prosop.
-Sunt Thomas... Voiam să știu dacă ești bine- am auzit spunând din partea cealaltă a ușii, așa că m-am apropiat deschizând-o.
-Sunt bine, mersi- am spus încuvințând ușor și mergând să iau niște haine din dulap, ignorând privirile insistente ale băieților care mă ardeau pe piele și privirea enervată și aproape supărată a lui Arian, ca mai apoi să mă întorc să mă închid în baie.
M-am îmbrăcat repede cu niște colanți negri de la Adidas și un hanorac gri cu fermoar, pe care l-am închis. M-am machiat, reușind să-mi acopăr cearcănele, și m-am pieptenat uscându-mi părul cu phon-ul. M-am încălțat cu o pereche de Superstar și am ieșit din baie luând geanta și băgându-mi înăuntru lucrurile mele, încercând să ignor durerea de cap care creștea.
-Unde te duci?- a întrebat Arian privindu-mă nervos.
-Nu trebuie să-ți pese- am replicat rece și am ieșit din cameră trântind ușa în spatele meu. Am trecut prin infirmerie și i-am pus să-mi dea o aspirină ca mai apoi să ies din internat.
M-am apropiat de porți, dar în timp ce ieșeam, un om care trebuia să fie gradianul, mi-a blocat strada.
-Dă-te- am ordonat încrucișându-mi brațele la piept și aruncându-i un aer provocator.
-Îmi pare rău, dar am avut ordinul clar de a nu lăsa niciun elev să iasă din internat azi- a replicat omul, iar eu am ridicat ochii la cer.
Mă pregăteam să fug spre dreapta, dar, cum omul s-a mișcat crezând că aveam să fug în acea direcție, m-am întors pe strada mea mergând în direcția opusă și ajungând la poartă, din păcate închisă.
Am început să mă cațăr, dar o mână m-a blocat apucându-mă de picior și nelăsându-mi libertatea de a mă mișca.
Mi-am mutat privirea în jos observând gardianul care-mi zâmbea triumfător, dar drept răspuns mi-am mișcat repede piciorul lovindu-l în nas. Și-a dus repede mâinile pe locul lovit și am profitat pentru a termina să mă cațăr repede și să depășesc poarta, începând să fug fără o destinație, până când nu am întrat într-o străduță în penumbră.
Am făcut un respir adânc încercând să-l fac să redevină normal și am început să merg învârtindu-mă prin străduțe nemaivăzute.