CAPITOLUL 117

1.4K 102 7
                                    

-Ce ați făcut?- a urlat Denise atrăgând atenția fetelor prezente în vestiar, inclusiv aceea a lui Jennifer, iar eu m-am grăbit să mă apropii pentru a-i pune o mână pe gură să nu mai poată spune altceva.
-Nu urla- am mârâit amenințătoare și după ce ea a încuvințat m-am desprins dându-mi jos hanoracul și rămânând în sutien ca apoi să îmbrac un top alb.
-Deci... Cum e să i-o sugi vărului meu?- a întrebat ea șoptind în timp ce râdea amuzată, iar eu drept răspuns am ridicat degetul mijlociu schimbându-mi și pantalonii, îmbrăcând niște pantaloni scurți negri de trening.
M-am încălțat cu o pereche de adidași sport și mi-am strâns părul într-o coadă înaltă.
-Haide- i-am spus lui Denise după ce mi-am aranjat lucrurile și am ieșit îndreptându-ne în exteriorul internatului, spre terenul de fotbal.
M-am alăturat lui Thomas, Caleb și Arian și după ce i-am îmbrățișat pe primii de doi, am lăsat un sărut pe buzele iubitului meu care și-a pus mâinile pe șoldurile mele strângându-mă la pieptul său.
Când ne-am desprins, am zâmbit întorcându-mă și făcând ca spatele meu să se îmbine pătrățelelor lui Arian, care s-a pus să traseze desene imaginare pe pielea descoperită.
-Mă bucur că ați rezolvat- a anunțat Thomas zâmbind, iar Denise a încuviințat, de-acord.
Drept răspuns am zâmbit, în timp ce Arian îmi lăsa un sărut pe gât, în punctul în care ieri mă mușcase.
-Și văd că va-ți și făcut de cap- a adăugat Caleb observând semnul vânăt, iar eu, la acele cuvinte, am răbunit ridicând ochii la cer, în timp ce râsul părăsea buzele lui Arian, umplându-mi inima.
-Bine, copii... Mai sunt doar două săptămâni până la torneu, iar în aceste ultime zile trebuie să dați ce aveți mai bun deci, acum, fără să pierdeți timp, împărțiți-vă în două echipe și începeți să vă încălziți- a ordinat profesorul, iar eu am oftat începând să alerg între Denise și Arian.
-Azi vii să dormi la mine?- a întrebat Arian, atrăgându-mi atenția. mi-am mutat privirea asupra lui Denise care vorbea cu Thomas și mi-am dus-o din nou asupra iubitului meu.
-Doar ca să dormim?- am întrebat la urmă cu un rânjet amuzat pe chip, iar el a chicotit apropiindu-și mâna de fața mea și apuncându-mă de obraz.
-Perverso- a comentat la urmă, iar eu m-am uitat urât la el.
-Enervantule- am replicat dându-i un pumn ușor pe umăr, iar el s-a prefăcut că l-a durut, frecându-și în mod repetat mâna de punctul lovit.
-Uneori cred că în loc de mușchi tu ai niște baloane- am replicat în timp ce pe chipul meu se picta expresie amuzată.
-Spui cumva că eu, Arian Jonson, sunt slab?- a întrebat el cu o expresie prefăcută jignită.
-Mă uimești. Nu mi-aș mi imaginat niciodată că creierul tău microscopic și-ar fi dat seama- am răspuns eu bătându-mi joc de el.
-Retrage imediat ce ai spus- m-am amenințat Arian, iar eu drept răspuns am scos limba începând să alerg mai repede.
Am auzit pașii lui Arian în spatele meu, iar un mic strigăt mi-a părăsit buzele, când două mâini m-au apucat de șolduri, iar picioarele mele s-au desprins de pământ.
-Arian, lasă-mă- am urlat râzând, în timp ce băteam ușor cu pumnii pe spatele puternic al băiatului.
-Înainte retrage ce ai spus- a replicat el începând să se învârtă cu tot cu mine, iar eu am închis ochii începând să râd.
-Niciodată și acum lasă-mă nenorocitule, altminteri când cobor îți trag un șut acolo unde nu bate soarele atât de tare încât n-o să poți umbla o săptămână întreagă- l-am amenințat, iar la acele cuvinte el a pufnit în râs.
-Oh, iubire, n-ar fi un avantaj pentru tine. Așa n-ai putea fi satisfăcută- a spus Arian dându-mi o palmă ușoară pe cur, iar eu am urlat izbind pumnul pe spatele lui Arian.
-Taci, analfabet fără creier ce ești și să nu încerci să-mi atingi prețiosul fund- l-am mustrat, iar el a izbucnit și mai tare in râs, în timp ce în jurul nostru se adunaseră câțiva elevi care observau scena amuzați.
-Domnișorule Jonson, da-ți-i drumul domnișoarei Brown. Acesta nu este un parc de distracții- ne-a atras atenția profesorul Clark, iar Arian a răbufnit dându-mi drumul.
Cum picioarele mele au atins iarba, mi-am ridicat privirea uitâmdu-mă urât la Arian ridicând degetul spre el.
-Tu, idiot ce ești, cum ai îndrăznit...- am început să spun, dar am fost întreruptă de buzele sale care s-au lipit de ale mele.
Am zâmbit, iar el mi-a atins dinții cu limba, cerându-mi accesul, iar eu i l-am dat, făcând ca buzele noastre să se întâlnească, începându-și propria lor bătălie.
-Și nu e nici locul pentru a face gesturi de iubire, așa că încetați să vă mai sărutați și începeți să jucați- a urlat profesorul, care se poziționase lângă noi, făcându-mă să tresar și m-am desprins împotriva voinței mele de Arian, privind enervată bărbatul care ne privea furios.
M-am întors apucându-l pe Arian de mână și l-am târât pe terenul de fotbal unde prietenii noștri ne așteptau cu zâmbete largi pictate pe față.
-V-ați distrat?- a întrebat Denise dându-mi un cot ușor în stomac, iar eu am chicotit dându-mi ochii peste cap în mod amuzat.
-Hai copii. Trebuie să ne grăbim. Nu avem mult timp- a urlat profesorul, iar eu am mârâit enervată apropiindu-mă de echipa mea.
M-am pus în fața lui Arian care făvea parte din echipa adversară, în timp ce mingea era poziționată între noi, iar la fluierul de începere a meciului am zâmbit apropiindu-mă și lăsându-o un sărut pe buze, ca apoi să mă desprind și să șutez mingea, începând să alerg departe de el.
-Așa nu se pune- a urlat el, iar eu am chicotit pasând mingea unui băiat din echipa mea care a început să alerge spre poartă.
Am continuat să alerg, punându-mă langă el, iar când am ajuns la câțiva metri de poartă, el a șutat mingea în tentativul de a mi-o pasa mie, dar traiectoria acesteia a fost deviată de o fată din echipa adversară.
M-am aruncat în urmărire blocându-i strada și i-am zâmbit arogantă când i-i-am luat-o.
-Thomas, prinde-o- am urlat băiatului care era aproape de poartă,ca apoi să șutez mingea pe care el a prins-o dun zbor cu o lovitură de cap pasânde-i-o unei fete care a șutat făcând goal înainte ca portarul s-o poată opri.
Am zâmbit, iar când mingea de fotbal a revenit pe teren continuând meciul.
La sfârșutul primei reprize eram în dezavantaj și ne-am oprit să facem o pauză. Echipa adversară recuperase punctele, depășindu-ne chiar, dar mai aveam încă a doua repriză pentru a ne revanșa.
-Ține- a spus Denise întinzându-mi o sticluță și geamantanul meu pe care se dusese să-l ia din vestiar odată cu al ei.
-Mersi- am spus cu respirația greoaie din cauza alergăturii, în timp ce beam apa.
După ce am închis-o la loc lăsând-o pe bancă, am deschis geamantanul luând um prosop pentru a-mi tampona fața, ca să scap de transpirația care-mi curgea pe frunte, iar apoi mi l-am pus după gât, în jurul umerilor.
-Ești obosită?- m-a întrebat Denise, iar eu am zâmbit scuturandu-mi în semn de negație, în timp ce mă ridicam de pe bancă întinzându-mi mușchii.
-Unde te duci?- m-a întrebat ea privindu-mă curioasă.
-Mă duc repede în vestiar să mă schimb. Pantalonii ăștia mă deranjează- am răspuns, iar ea a încuviințat în timp ce-mi luam geamantanul și mergeam spre interiorul institutului.
Am intrat în vestiar răscolind în geamantan, iar când am găsit-o pereche de colanți negri m-am schimbat repede. M-am ridicat punându-mi geamantanul pe umăr cu intenția de a mă duce la Denise, dar m-am blocat răbufnind când am văzut-o pe Jennifer sprijinită tocul ușii.
-Dă-te. Trebuie să trec- am spus strângând și relaxând pumnii pentru a-mi stăpâni dorința de a o pocni.
-Nu așa de repede. Înainte trebuie să vorbim- a spus ea făcând câțiva pași spre mine.
-Eu n-am nimic să-ți spun- am replicat făcând câțiva pași spre ea, dar râsul său m-a făcut să mă încrunt.
-Poate că tu nu ai nimic să-mi spui,  dar eu da. Să pornim de la chestiunea  cu Arian- a spus ea cu mâinile în sân, iar eu am răbfnit enervată.
-E doar vina ta că el s-a îndepărtat de mine- a început mârâind amenințătoare, dar eu nu m-am mișcat, deloc surprinsă de acele cuvinte.
-Tu mi-ai luat cel mai bun prieten, singura persoană care ținea cu adevărat la mine. Singura persoană care reușea să mă înțeleagă. De când ai ajuns tu, Arian nu face altceva decât să stea prin preajma ta, iar tu nu ai nici cea mai vagă idee de cât asta mă poate înfuria. El s-a îndrăgostit de tine pentru că de când ai venit ai adus doar belele... Ai găsit mereu felul de a atrage atenția asupra ta. Nu ai avut niciodată decența de a sta în banca ta ca orice altă fată, ci mereu te-ai opus regulilor acestui institut și ai atras atenția lui Arian care devenise curios- a spus ea cu o voce care dădea fiori în timp ce se apropia de mine, cu pași mici, supărată.
-Știi... Eu n-am primit niciodată iubire adevărată din partea cuiva. Mama și tata nu mă doreau, mă defineau o greșeală. Eu le distrusesem viața și trebuia să plătesc pentru acest fapt, așa că mă băteau. În fiecare zi. Iar tu... Tu ai avut un tată care te iubea. Care te iubea cu adevărat. Îți demonstra iubirea sa, în timp ce tatăl meu niciodată în viața mea nu mi-a spus că mă iubește, și nici n-o va face. Mama la fel. Cu toate că mama ta a plecat, abandonându-te- mereu a ținut la tine, iar tu ești atât de proastă încât nu vezi asta. Tu ești atât de proastă încât nu observi toată iubirea de care ești înconjurată. Ești îconjurată de prieteni: îl ai pe Thomas, Caleb, Denise, Rachelle, David, Christian, Peter, Jonathan. Îl ai pe Jake care te iubește nespus și ar fi gata să-și dea propria viață pentru tine. Oriunde ai merge tu o să ai mereu persoane care vor fi dispuse să-ți fie prietene, în timp ce eu... Eu îl aveam doar pe Arian, iar tu vei plăti pentru că mi l-ai luat. O să plătești Isabella Brown. O să plătești pentru că mi-ai smuls fericirea. O să plătești pentru că mi-ai luat băiatul pe care-l iubeam- a spus ea oprindu-se la câțiva centimetri de chipul meu, iar eu am făcut o mutră de nedescris împingând-o ușor și îndepărtându-mă.
-Ceea ce simți tu e invidie și furie. Ești supărată pe lume și tinzi s-o descarci pe cei din jurul tău, făcând în așa fel încât acestea să te deteste. Acum îți descarci nervii pe mine pentru că tu crezi că ți l-am luat pe Arian, dar tu nu-ți dai seama că tu ești cauza îndepărtării sale. A observat adevărata persoană care se ascunde în adâncul tău. Și-a dat seama ce persoană îngrozitoare ești. Și toți au observat invidia pe care o simți pentru mine... Tu ești invidioasă pe viața mea. Ești invidioasă pentru că tu n-o să poți avea niciodată un tată ca al meu, un frate ca al meu și nici prieteni ca ai mei. N-o să poți să-l ai niciodată pe Arian pentru că e al meu, iar realitatea asta îți distruge sufletul, trasformându-te în persoana fără inimă care ești. Dar nu sunt eu cea care decide viața persoanelor. Eu nu ți-am ales viața... Îmi pare rău, dar în cazul ăsta n-am ce să fac. Nu e vina mea și la urma urmei o știi și tu, doar că ți-e greu s-o recunoști- am spus rece adresându-i o privire înghețată.
La cuvintele mele, Jennifer a tăcut privindu-mă cu ochii umezi, ca și cum doar în acel moment și-ar fi dat seama de adevăr, iar eu mi-am aranjat geamantanul pe umăr, depășind-o și ieșind din vestiar.
Am mers hotărâtă spre exteriorul clădirii, iar când am fost afară respirat din plin aria rece a Londrei în timp ce mă îndreptam spre Denise care se tot agita ca să se facă observată.
-Cum de a durat atât?- a întrebat ea zâmbindu-mi dulce.
-Am fost obligată să mă întorc la mine în cameră fiindcă nu mai găseam altă pereche pe pantaloni- am răspuns mințind-o, simțindu-mă ușor vinovată, dar să-i spun adevărul nu era o idee bună, mai ales pentru că aproape sigur s-ar fi năpustit asupra lui Jennifer, riscând s-o omoare.
Chiar dacă era o idee destul de tentantă, n-aș fi băgat-o pe Denise în belele din cauza mea.
-Am văzut-o pe Jennifer urmându-te... Nu te-ai întâlnit cu ea?- a întrebat ea, iar eu am zâmbit fals dând din cap.
-Nu. N-am văzut-o- am răspun la urmă, înainte ca două brațe să mă strângă din spate și niște buze moi să se lipească de gâtul meu.
-Deci... Vii să dormi la mine?- a întrebat Arian șoptindu-mi la ureche și provocându-mi fiori care mi s-a răspândit în tot corpul.
-Accept propunerea ta- am spus la urmă, ridicându-mi capul și sărutându-i încet maxilarul.
Mai târziu i-aș fi vorbit de Jennifer.
Merita să știe, mai ales pentru că era vorba și despre el.

Rebel || Romanian TranslationWhere stories live. Discover now