Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 97

După ce am terminat cina, Keily voia să mă târască în camera sa, iar eu am urmat-o, împreună cu Denise, Arian și, spre ghinionul meu, a venit și Summer.
Acea fată mă irita tot mai mult și nu mă îngrijoram să ascund acest fapt. În acel moment îl uram pe Arian pentru că o invitase și nici Denise nu părea mai prejos.
-Ce cameră drăguță ai- m-am complimentat cu Keily privindu-mă în jur, iar a zâmbit timidă, mulțumindu-mi în timp ce împreună ne așezam pe pat, poate puțin cam mare pentru o fetiță ca ea, dar nu m-am oprit asupra acestui detaliu.
-Te afli bine cu mama și tata?- am întrebat-o pe Keily, iar ea drept răspuns a încuvințat zâmbind larg.
-Iar Arian se comportă bine cu tine?- am întrebat chicotind.
-Bella, tu ai un frate?- a întrebat drept răspuns Keily, iar la acea poreclă am încremenit, dar am încercat să nu dau importanță acestui fapt, răspunzând.
-Da, am un frate pe nume Jake pe care îl iubesc enorm. Acum nu e aici cu mine, dar sper să-l revăd în curând- am răspuns zâmbind trist.
-Și unde e Jake acum?- a continuat ea.
Foarte departe de aici- am răspuns atingându-i năsucul, iar ea a chicotit făcând o mutră amuzată.
-Jake e cu mama ta și cu tatăl tău?- a întrebat Keily, iar la acea întrebare râsul lui Summer a răsunat în cameră.
-Micuță Keily, trebuie să ști că tatăl Isabellei a murit, iar mama sa nu o iubește. Și știi de ce? Pentru că Isabella e rea și urâtă ți nimeni nu o va iubi vreodată- a mârâit Summer spre fetiță, iar la acele cuvinte m-am ridicat strângând pumnii și mergând în direcția sa.
-Auzi nesimțită nenorocită. Ascultă bine ceea ce o să-ți spun pentru că n-o s-o repet de două ori. Ori îți închizi gura aia de rahat sau voi fi obligată să te te arunc cu șuturi în cur afară din casa asta și îți convine să nu provoci pentru că te asigur că sunt în stare s-o fac- am mârâit rece spre roșcată, iar la acele cuvinte ea a încremenit întorcându-se spre Arian care îmi arunca priviri de foc.
-Arian, asta este casa ta. Spune-i să plece sau plec eu- a spus Summer. Mi-am îndreptat privirea spre Arian, iar când mi-a făcut semn să-l urmez, am rămas uimită.
-Nu te deranja. Plec singură- am mârâit în direcția sa apucând geanta și ieșind cu pași mari din cameră, plină de nervi.
În viața mea nu mai trecusem printr-o asemenea umilință. Chiar nu mă așteptam la așa ceva din partea lui Arian... Poate nu eram fata cea mai simpatică din lume, dar puteam spune cu siguranță că Summer nu era mai bună. Părea că acel băiat să fie un magnet pentru fetele antipace care după o noapte nu l-ar mai fi considerat, în timp ce se străduia să îndepărteze persoanele care țineau la el.
-Isabella, ce s-a întâmplat?- a întrebat Sarah îndreptându-și privirea asupra mea.
-Întrebați-vă fiul- am răspuns depășind-o și ignorându-l pe Arian care mă striga.
Am ieșit din cameră strângându-mi brațele în jurul meu din cauza frigului, dar m-am blocat când o mână mi-a înfășurat brațul. Părea că pielea ardea sub atingerea sa atât de plăcut și aș fi cedat ușor.
-Isabella, așteaptă... Eu nu voiam...- a început să spună Arian, dar l-am blocat imediat, smulgându-mă din atingerea sa și privindu-l drept în ochi.
-M-am săturat de jocurile tale. Te-am iertat de atât de multe ori încât am obosit s-o fac. Toată seara Summer nu a făcut altceva decât să se ia de mine și de Denise, iar tu ai sprijinit-o. Ai fi făcut o impresie mai bună protejând-o măcar pe verișoara ta, dar ai provocat dezamăgirea în inima mătușii tale, a mamei tale și chiar și în cea a sorei tale care te priveau ca și cum tu ai fi un necunoscut. Dar ele au dreptate... Ele au dreptate Arian, pentru că astăzi te-ai arătat pentru cine ești tu cu adevărat. Ai demonstrat că ești un monstru în stare să rănească persoanele care te iubesc cu adevărat, iar printre acele persoane mă găsesc și eu. Sper ca tu să fi mândru de tine însuți pentru că dacă este așa, atunci ești singurul mândru, alături de prietena ta roșcată, desigur- am urlat, iar la cuvintele mele el a oftat trecându-și o mână prin păr.
-De ce ești atât de dificilă? De ce când sunt cu tine totul se complică, dar în același timp devine minunat? De ce când sunt cu tine mă simt bine?- a pufnit el, iar la acele cuvinte inima mea a pierdut o bătaie, dar mi-am revenit imediat aruncându-i o privire urâtă și blocându-l.
-Taci. Nu continua. Vrei să-ți spun ceea ce este cu adevărat greu?- am pufnit, iar el mi-a aruncat o privire sceptică, dar nu am așteptat un răspuns din partea sa și am continuat să vorbesc.
-E greu să te privesc, să te am la doi pași de mine și să nu te pot atinge, îmbrățișa, săruta. Să te pot avea al meu.
E greu să reușesc să-mi controlez bătăile inimii când te văd și să nu zâmbesc la vederea acelor ochi atât de superbi și adânci.
E greu să rezist la acele buze atât de aproape încât aș putea să le mușc și să le sărut până la epuizare.
E greu să rezist la parfumul tău irezistibil și să nu mă arunc în brațele tale. E greu să rezist zâmbetului tău și să nu-ți zâmbesc și eu după ce se formează gropițele tale dulci de-o parte și de alta a buzelor tale.
E greu să nu fi împărtășit, dar este și mai greu să-ți reprimi propriile sentimente. Să ții toată iubirea pe care o simți pentru o persoană închisă în inima ta, în cușcă. Și este tocmai ceea ce fac eu acum, pentru că da, eu te iubesc în liniște- am spus calmându-mă pe măsură cuvintele ieșeau de pe buzele mele, în timp ce bătăile inimii mele creșteau, iar anxietatea îmi devora pieptul. Când mi-am dat seama că îmi mărturisisem sentimentele lui Arian am început să-mi torturez mâinile.

***

După câteva secunde nesfârșite în care am sperat ca Arian să spună chiar și un singur cuvânt, am oftat înfrântă, scuturându-mi capul și întorcându-mă ca să plec, dar pentru a n-a oară strânsoarea lui Arian m-a blocat.
Cu ultima fărâmă de demnitate care îmi rămăsese, m-am întors în direcția sa privindu-l drept în ochi, iar când am văzut zâmbetul luminându-i chipul și ochii sclipindu-i acum de bucurie, m-am încruntat.
-Rebelă mică, dacă doar m-ai lăsa, ți-aș spune că și eu te iubesc. Te iubesc cum nu am mai iubit vreodată pe alta. Te iubesc nespus, te iubesc mai mult decât îmi iubesc propria viață. Te iubesc pe tine... Cu caracterul tău deosebit, rebel, dar în același timp dulce. Îți iubesc lacrimile, dar mai ales zâmbetele. Îți iubesc problemele, scenele, curajul, și felul tău deosebit de a demonstra iubirea. Iubesc felul tău de a glumi și de a proteja persoanele la care ții cu adevărat. Iubesc când mă faci să tac cu replicile tale neașteptate. Iubesc felul tău de a replica. Iubesc felul în care reacționezi la durere, anume mereu cu capul sus și fără să-l apleci vreodată. Iubesc faptul că nu te lași călcată în picioare de nimeni. Iubesc gropițele care îți apar pe obraji când râzi și iubesc ochii tăi atât de unici și adânci. Iubesc părul tău atât de moale și de parfumat. Iubesc atingerea ta atât de delicată și iubesc accentul tău american atât de atrăgător și sexy. Iubesc felul în care te îmbraci și faptul că nu te lași influențată de părerile celorlalți. Te iubesc pe tine... Și iubesc totul din tine. De la calități la defectele perfecte. Pentru asta este ceea ce ești. Ești perfectă... Sub orice aspect și nu te-aș schimba niciodată cu alta. Nici cu o Summer odioasă și antipatică, nici cu o Jennifer răzbunătoare și nenorocită, nici cu orice altă fată de pe lume. Pentru că tu ești tu și nimeni alta nu va ști să-mi cucerească inima cum ai făcut-o tu. Pentru că eu te iubesc Isabella Brown... Și asta nimeni nu o va schimba- a spus Arian fără să-și desprindă ochii din ai mei, mângâindu-mi obrajii și buzele cu degetele sale.
Am zâmbit cu ochii umezi și mi-am înfășurat brațele în jurul gâtului său în timp ce el se apropia făcând ca buzele noastre să se atingă. Am închis ochii și i-am redeschis când Arian s-a îndepărtat.
-Ești superbă- a șoptit, iar eu i-am zâmbit ușor stânjenită. I-am privit buzele atât de moi și perfecte și nu am rezistat să nu le fac să se întâlnească cu ale mele.
Imediat limbile noastre au început să se urmărească în timp ce trupul meu venea invadat de fiori, iar bătăile inimii accelerau, în timp ce fluturii din stomac începuseră să danseze libere în stomacul meu.
După un timp nesfârșit ne-am desprins, iar Arian mi-a înfășurat talia cu brațele sale pline de mușchi târându-mă mai aproape de corpul său, făcând ca trupurile noastre să se îmbine.
-Ne întoarcem înăuntru?- a întrebat șoptind.
-Ok, dar Summer trebuie să dispară- l-am avertizat, iar el a chicotit încuvințând.
-Atunci tu în seara asta dormi cu mine- a replicat el, iar eu m-am prefăcut că mă gândesc.
-Te mai și gândești? Domnișoară Brown, mă dezamăgiți- a glumit Arian, iar drept răspuns l-am lovit ușor pe piept.
-Domnișorule Jonson, accept invitul dumneavoastră- am anunțat, iar el a zâmbit triumfător împletindu-și degetele cu ale mele și târându-mă spre intrarea în vilă.
Eram două suflete rebele care se iubeau... Atât de diferiți, dar în același timp la fel. În stare de a ne omorî reciproc, dar și în stare să ne vindecăm. Era pur și simplu noi... Și speram ca acel <<noi>> să dureze la infinit.

Capitolul de azi!
Ce părere aveți?
Vă pupăm😘