Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 92

Am ajuns la hotel și cum am intrat, o căldură mângâietoare ne-a invadat. Ne-am îndreptat spre recepție unde un domn în vârstă ne-a primit.
-Bună seara- ne-a salutat cu un zâmbet larg și mângâietor pe chip, iar eu i-am răspuns.
-Bună seara. Aș vrea să știu dacă aveți două camere libere pentru noaptea asta- am spus cu calm domnului care ne-a făcut semn să așteptăm în timp ce controla câteva dosare.
-Desigur, uitați cheile. Camerele sunt la ultimul etaj, dar sper să nu fie o problemă pentru voi să luați liftul- a anunțat domnul întinzându-ne două chei mici, fără să facă să dispară de pe chip acel zâmbet luminos.
-Stați liniștit. E foarte bine... E bine dacă vă plătesc mâine dimineață?- am întrebat luând ușor cheile.
-Nu, domnișoară, nu-i nicio problemă pentru mine- a spus el semnând cu pixul câteva foi.
-Vă mulțumesc. O seară plăcută- am salutat ca apoi să mă îndepărtez repede urmată de prietenii mei și să iau liftul.
-Cum ne împărțim pentru noaptea asta?- am întrebat întinzând o cheie pe care a luat-o imediat.
-Eu și Isabella luăm o cameră, în timp ce voi băieți o luați pe cealaltă- a anunțat Rachelle apropiindu-se de mine și punându-mi un braț pe umeri, în timp ce îmi făcea un zâmbet viclean și o privire complice. Am răbufnit știind unde voia să ajungă, dar m-am limitat să zâmbesc și să încuvințez.
-Bine. Atunci, noapte bună. Ne vedem mâine dimineață- a spus Jake ieșind când liftul s-a oprit, urmat de noi.
-Mersi. Noapte bună- am răspuns eu și Rachelle la salut îmbățișându-i pe băieți ca apoi să începem să ne învârtim în căutarea camerei noastre, anume 505. Cum am găsit-o am băgat cheia în broască ca apoi să o învârt și să deschid ușa, aprinzând lumina.
Camera era chiar foarte primitoare și spațioasă: în mijloc era un pat de două persoane și la dreaptaun dulap mare de culoare crem. Pe stânga era o ușă care ducea la un balcon cu vedere la mare și care lumina camera și o ușă ducea la baia primitoare.
Am intrat închizând ușa în spatele nostru și aruncându-ne pe pat.
-Sunt foarte obosită. Mă duc să-mi fac o baie- am anunțat deschizând geanta și luându-mi hainele de schimb pe care le luasem cu mine.
-Bine, dar doi două avem multe despre care să vorbim- a replicat Rachelle, iar eu am răbufnit intrând în baie și trântind ușa în urma mea.
M-am dezbrăcat intrând sub jetul de apă și relaxându-mi mușchii. După ce m-am spălat, am ieșit uscându-mă și îmbrăcând un hanorac lung ca apoi să ies din baie, unde, pe pat, era Rachelle care tasta ceva pe ecranul telefonului.
-Dacă vrei să-ți faci un duș, baia e liberă- i-am spus făcând-o să-și distragă privirea din ecran.
-Bine, dar nici să nu încerci să adormi, altfel te trezesc cu o găleată de apă rece, și nu glumesc- a spus îndreptând un deget spre mine, iar eu am chicotit încuvințând.
Cum ea a intrat în baie, mi-am luat telefonul aprinzându-l la loc și observând 5 apeluri pierdute de la Thomas.
Am hotărât să-i trimit un mesaj, și așa am și făcut, scriindu-i ca eram bine și că m-aș fi întors de dimineață, ca apoi să blochez ecranul telefonului și să-l las pe saltea.
Am rămas să privesc tavanul alb pentru câteva minute, gândindu-mă la ceea ce se întâmplase în ultima perioadă.
Orice gând de-al meu mergea mereu spre băiatul cu părul închis și cu ochii căprui.
Sentimentele mele pentru el erau confuze, dar nu puteam nega că în același timp erau intense.
Doar o atingere de a sa era de-ajuns pentru a-mi scurt-circuita creierul și, când buzele sale moi le sărutau pe ale mele, se aprindea un tsunami de emoții, pe care nu le mai simțisem cu nimeni altcineva. Mă făcea curioasă în tot ceea ce făcea și chiar și caracterul său era un mister pentru mine, dar faptul că eram conștientă că își bătea joc de mine mă sfâșia pe dinăuntru, iar sistemul meu nervos nu reușea să găsească motivul.
În fiecare moment al zilei voiam să fiu lângă el, să-l sărut, să-l îmbrățișez, să-i aud râsul și să-i simt parfumu care devenise cel mai bun din lume pentru mine. Doream să-i aud vocea sa și râsul său care mă făceau cea mai fericită fată de pe Pământ și îmi doream doar să-l am alătuir, dar nu puteam.
Am mârâit punându-mi mâinile pe chip, încercând să înțeleg motivul emoților mele și m-am ridicat de pe pat deschizând ușa balconului și ieșind, respinrând aerul care mirosea a mare. Am ridicat privirea spre cer, rămânând să privesc stelele, până când strigătul lui Rachelle m-a făcut să distrag atenția.
Am răbufnit tare reintrând în cameră și alăturându-mă prietenei mele care era deja așezată pe pat.
-Deci... Ce s-a întâmplat cu Arian?- a întrebat cu un rânjet viclean pe chip. Am răbufnit tare, povestindu-i tot, dar lăsând de-o parte faptul că îmi fusese teamă când îl văzusem în mijlocul asfaltului.
-Dar tu ce simți când ești aproape de el?- a întrebat dintr-o dată prietena mea, după ce am terminat să-i povestesc ultimele evenimente.
-Nu știu... Când sunt lângă el, încetez să mai gândesc și mă simt fericită, potrivită. Când, însă, sunt departe de el, mă gândesc la cum stă, mă gândesc că vreau să aud vocea sa, mă gândesc că vreau să-l sărut și să-l îmbrățișez, mă gândesc că îl breau lângă mine... Mă gândesc că vreau să-i simt parfumul și râsul. Însă, când îl văd cu Jennifer sau cu orice altă fată, mă simt enervată, dar în același timp simt durere și nu înțeleg de ce. Poate pentru că știu că el se joacă cu mine.
Urăsc senzația asta pentru că mintea mea este într-o veșnică confuzie. Nu reușesc să disting ceea ce simt pentru el, știu doar că l-aș vrea lângă mine- am răspuns trecându-mi o mână prin păr, frustrată.
-Isabella, tu îl iubești. Pentru Arian tu simți iubire și deja este inutil să o ascunzi- a replicat Rachelle, iar la acele cuvinte am paralizat. Îl iubeam? Era adevărat?

Capitolul de azi!
Vă pupăm😘