CAPITOLUL 80

2K 138 18
                                    

Când Jake s-a întors în cameră m-am pregătit repede aranjându-mi machiajul și părul ca mai apoi să ies din internat.
-Ești mai bine?- a întrebat fratele meu rupând liniștea stânjenitoare care se lăsase asupra noastră.
-Destul- am răspuns oftând și continuând merg lângă el.
-Ești sigură?- a întrebat privindu-mă îngrijorat.
-Jake, stai liniștit. Mă gândeam doar la petrecerea pentru ziua de naștere pe care va trebui s-o organizez pentru Arian și am nevoie de ajutărul tău și de al celorlalți- am răspuns schimbând subiectul.
-Ce petrecere pentru zi de naștere?- a întrebat fratele meu confuz ridicând o sprânceană.
-Peste o săptămână va fi ziua lui Arian, iar mama lui mi-a cerut să o ajut să pregătesc o petrecere surpriză aici în internat. Pregătirile se vor desfășura când elevii vor dormi, dar n-aș reuși niciodată să organizez totul de una singură așa că am întrebat-o pe directoare dacă pot primi un ajutor- am explicat pe scurt.
-Pentru mine e perfect, dar acum ai nevoie să te distrezi puțin- a spus Jake zâmbind și luându-mă de mână ca mai apoi să alerge, târându-mă după el. -Jake, mergi încet- am spus râzând în timp ce alergam încercând să mențin pasul lui.
După diferite minute am ajuns într-un parc, iar Jake s-a oprit în fața leagănelor.
-Așează-te- a spus zâmbind. M-am încruntat, dar n-am replicat așezându-mă. Fratele meu a mers în spatele meu și m-a împins încet.
Am urlat din cauza surprizei care apoi a venit înlocuită de râsul meu. După puține secunde Jake s-a așezat pe leagănul de lângă al meu și și-a luat avânt, începând să se legene.
-Mi se pare că m-am întors copil...- a comentat după puțin mutând privirea spre cerul stelat. -Ar fi frumos- a comentat luându-mi privirea de la iarbă și îndreptând-o spre cer.
-Atunci, pentru o seară ne vom întoarce copii- a anunțat Jake ridicându-se de pe leagăn urmat de mine. Am zâmbit pentru cuvintele pe care le spusese ca mai apoi să fac un rânjet și să încep să fug.
-Isabella, unde te duci? Întoarce-te aici- a urlat fratele meu în urma mea.
-Trebuie să mă prinzi- am răspuns oprindu-mă și întorcându-mă în direcția sa. Râsul său a făcut ecou prin tot parcul în timp ce începea să alerge în direcția mea în tentativul de a mă prinde, dar eu cu pas rapid am reînceput să alerg în întuneric fără un motiv real.
M-am ascuns în spatele unui trunchi de mari dimensiuni încercând să descopăr unde sfârșise fratele meu, dar după ce mi-am plimbat privirea prin tot parcul, nu l-am văzut.
M-am simțit luată pe sus și am urlat de frică, dar când am observat că era Jake am emis un oftat de ușurare.
-Te-am prins, ai văzut?- a spus el, iar eu am pufnit în râs.
-Prostule, m-ai speriat- l-am mustrat încercând să revin serioasă, dar cu slabe rezultate pentru că am pufnit din nou în râs.
-Ce vrei să faci acum?- a întrebat Jake punându-mă în picioare pe iarba rece.
-Vin-o. Acum este rândul meu să te târăsc într-un loc- am răspuns pur și simplu apucându-l de mână și alergând afară din parc.
-În ce loc frumos mă duci?- a întrebat fratele meu urmându-mă.
-Vei descoperi- am răspuns vagă continuând să fug până când am ajuns în fața unei gelaterii.
-Într-o gelaterie?- a întrebat Jake amuzat.
-Da- am răspuns cu aer inocent chicotind și deschizând ușa, intrând.
-Vă pot ajuta?- a întrebat o femeie de vreo patruzeci de ani care părea simpatică.
-Da, mulțumim. Aș vrea o înghețată cu aromă de ciocolată și vanilie- a comandat fratele meu.
Când femeia ne-a întins fiecăruia propria înghețată, am plătit și am ieșit începând să ne plimbăm pe trotuar fără o destinație exactă.
-Pot să gust?- a întrebat Jake îndicându-mi înghețata.
-Doar dacă tu mă lași să gust din a ta- am replicat, iar fratele meu a chicotit încuvințând în timp ce făceam schimb de înghețată.
-Bun- am comentat după ce am gustat din înghețata fratelui meu ca mai apoi să i-o înapoiez.
-Data viitoare trebuie să iau aroma de nutella... E minunată- a spus Jake, înapoindu-mi și el cornetul.
-Știu- am replicat continuând să mă plimb în timp ce vorbeam și glumeam și n-am putut face altceva decât să mă definesc norocoasă pentru a avea un frate ca Jake.

***

Ne-am întors la internat câteva minute înainte ca porțile să se închidă și am alergat spre camera noastră, încă râzând, fără un motiv real.
Am intrat repede găsindu-i înăuntru pe Thomas, Arian, Jennifer, Alexandra, Denise și Caleb care râdeau și vorbeau.
-Bună- au salutat ei când ne-au văzut.
Am răspuns la salut cu un semn al capului și m-am aruncat pe pat încă râzând urmată de fratele meu.
-Unde ați fost?- a întrebat Denise uitându-se la noi și zâmbind.
-Prin jur...- am răspuns vagă dând din umeri fără să-mi mut privirea de pe tavan.
După câteva minute de liniște m-am ridicat din pat mergând spre dulap și mi-am luat pijamalele, anume niște pantaloni scurți și un maieu.
Am mers în baie și m-am schimbat, m-am demachiat, m-am spălat pe dinți și m-am întors în cameră unde fratele meu era deja întins sub pături.
M-am alăturat lui și m-am strâns la pieptul lui în timp ce mă înfășura cu brațele sale și așa am adormit, cum un mic zâmbet pe buze.

***Ziua următoare***

Dimineața următoare zgomotul alarmei lui Thomas m-a trezit.
Am deschis ochii răbufnind, dar nu m-am mișcat din pat.
-Bună dimineața- mi-am salutat prietenul care s-a ridicat din pat întorcându-se în direcția mea.
-Neața. Nu vi la micul dejun?- a întrebat văzând că nu mă ridicam din pat.
-Nu... Trebuie să mă duc la directoare-am răspuns, iar el a zâmbit încuvințând slab ca mai apoi să meargă spre baie.
-Apropo... Am nevoie de ajutărul tău- am adăugat, iar el s-a oprit îndreptându-și din nou atenția asupra mea.
M-am ridicat încet, stând atentă să nu-l trezesc pe Jake, și m-am pus în șezut pe pat.
-Directoarea mi-a spus că peste o săptămână e ziua lui Arian și mi-a cerut să organizez o petrecere surpriză. Arian nu trebuie să știe, așa că pregătirile petrecerii se vor desfășura când toți vor dormi și mă întrebam dacă tu și ceilalți mă puteți ajuta, dar vocea nu trebuie să ajungă la Arian- am explicat pe scurt, iar el a zâmbit.
-Poți conta pe ajutorul meu și cu siguranță și pe cel al celorlalți. Vom sta atenți în așa fel încât Arian să nu descopere și nici restul internatului- a răspuns Thomas, iar eu i-am mulțumit. El a intrat în baie, iar eu m-am uitat la ceas observând că poate era mai bine dacă mă pregăteam ca s-o însoțesc pe directoare la orfelinat.
M-am ridicat și am mers spre dulap. Am luat câteva haine și am dispărut în baie. M-am dezbrăcat și am intrat sub jetul de apă. După ce m-am spălat cum trebuie, am ieșit din duș, m-am șters și am îmbrăcat niște blugi negri rupți, un hanorac negru de la Adidas și o pereche de Superstar negre și albe. M-am pieptenat, m-am machiat și am ieșit din baie observând că Jake încă dormea.
Am zâmbit la acea priveliște și i-am lăsat un bilet, dupaia am luat geanta și am ieșit din cameră mergând spre curte. Când am ajuns la loc, am văzut-o pe directoare. Am salutat-o repede și am intrat în mașina ei după ce-am verificat ca nimeni să nu ne vadă. I-am dat indicațiile pentru a ajunge la orfelinat, sau măcar pe cele pe care mi le aminteam, iar când ea a înțeles unde ar fi trebuit șă ajungă, a pornit, iar eu am zâmbit, sperând din tot sufletul ca acea fetiță să fie sora lui Arian.

Rebel || Romanian TranslationWhere stories live. Discover now