Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 86

M-am plimbat puțin prin străduțele strâmte în penumbră făcând atenție unde îmi pun picioarele, până când m-am ciocnit de cineva căzând pe jos. Am înjurat ridicând privirea și găsindu-l în fața mea pe Arian care mă privea cu aer sever și supărat.
Am răbufnit ridicându-mă de pe jos și aruncându-i o privire ucigătoare.
-Ce faci aici?- am întrebat rece încrucișându-mi brațele la piept.
-Te căutam. Cum ți-a trecut prin cap să fugi? Putea să ți se întâmple ceva- a răbfnit el, iar eu am strâns pumnii.
-Nu mi s-a întâmplat nimic. Sunt bine, cum poți vedea. Acum lasă-mă în pace și întoarce-te la iubita ta- am mârâit printre dinți ca mai apoi să mă întorc și să continui să mă plimb, dar m-am simțit apucată de mână. M-am întors repede, găsindu-l pe Arian la puțini centimetri de fața mea.
-Ești cumva geloasă?- a întrebat cu un rânjet pe chip în timp ce se apropia cu mici pași spre mine. Am început să fac câțiva pași în spate până când m-am găsit cu spatele lipit de perete. Arian a zâmbit sprijinindu-și mâinile de-o parte și de alta a capului și făcând în mod ca trupul lui să se lipească de-al meu.
Mii de fiori mi-au străbătut corpul, în timp ce bătăile inimii accelerau, iar respirul o lua razna. Puteam simții respirul lui Arian ciocnindu-se de buzele mele în timp ce ochii mei se pierduseră în ai săi și nu reușeam să rup acel contact vizual.
-Nu am motiv să fiu geloasă pe tine- am șoptit încet, răspunzând la întrebare pe care mi-o pusese mai devreme. La acele cuvinte a zâmbit amuzat și s-a apropiat mai mult făcând ca buzele noastre aproape să se atingă.
-Sigură, babe?- a întrebat fără să-ți mute ochii din ai mei. Am încuvințat ușor, hotărâtă, iar el, fără vre-un anunț, a făcut în așa fel încât buzele noastre să se întâlnească într-un sărut pasional. La început nu am răspuns la sărut, din cauza surprizei, dar puțin câte puțin mi-am dat drumul dându-i accesul limbii sale care a început să danseze cu a mea. Mi-am dus mâinile în spatele gâtului său, ridicându-mă pe vârfurile picioarelor pentru a anula diferența de înălțime, iar el și-a sprijinit mâinile de șoldurile mele strângându-mă spre el, parcă simțind nevoia de a mă ține în brațele sale.
Când ne-am desprins el a zâmbit satisfăcut, iar eu am zâmbit nesigură.
-Nu mai fugi niciodată, babe- a șoptit încă la puțini centimetri de buzele mele, iar acea poreclă care, spusă de el, era atât de frumos.
-Nu-ți promit nimic- am răspuns cu un rânjet pe chip eliberându-mă din strânsoarea sa și începând să merg.
-Unde te duci?- a întrebat el în spatele meu, dar m-am limitat să-mi continui plimbarea încercând să ascund un zâmbet care mi-a scăpat oricum.
Am auzit niște pași în spatele meu până când l-am observat pe Arian luându-mă de mână și târându-mă.
-Unde mă duci?- am întrebat încercând să mențin pasul său și zâmbind la vederea mâinilor noastre împletite.
-Problema ai făcut-o deja, așa că haide să ne bucurăm de dimineață- a spus el oprindu-se în fața mașinii sale și făcându-mi semn să intru.
Am zâmbit și am încuvințat deschizând ușa mașinii și intrând înăuntru. Când Arian mi s-a alăturat a învârtit cheia în contact și a pornit.
-Cum e Keily?- am întrebat la un moment dat întrerupând liniștea plăcută care se crease între noi.
-Foarte bine. Mai trebuie să de obișnuiască puțin, dar încerc să-i fiu aproape și s-o ajut- a răspuns zâmbind și, drept consecință, am zâmbit și eu.
-Mă bucur- am spus încuvințând.
-A întrebat și de tine... Ar vrea să te vadă- a spus după puțin.
-Și mie mi-ar plăcea să o revăd- am recunoscut.
-E cel mai frumos cadou de ziua mea pe care mi-au făcut vreodată. Mersi Isabella, mersi cu adevărat- a spus Arian punându-mi o mână pe coapsă și mutând ușor privirea de la stradă pentru a îndrepta spre mineși a-mi face cadou unu din zâmbetele sale minunate.
Mi-am mutat privirea de la chipul său la geanta mea. Am deschis-o scoțând o cutiuță cadou care rămăsese în geanta mea de la petrecerea lui Arian și pe care nu avusesem ocazia pentru a il da.
-Ce e?- a întrebat el încruntându-se și încercând să se concentreze pe stradă.
-Cadoul meu de ziua ta- am răspuns evident. El a oprit mașina oprind motorul ca mai apoi să se întoarcă spre mine.
-Dar tu ai făcut deja destul aducându-mi-o înapoi pe Keily- a replicat el.
-Eu doar am ajutat-o pe mama ta, dar voiam să ai un cadou doar din partea mea- am spus întinzându-i-l.
-Cât te-a costat?- a întrebat Arian luând telefonul de ultimă generație în mâini și întorcându-și-l în mâini, cu un zâmbet sincer pe chip.
Am oftat de ușurare dându-mi seama doar acum de cât îmi era frică să nu-i placă.
-Stai liniștit. Mă bucur că-ți place- am spus, iar el a ridicat privirea apropiindu-se de mine și îmbrățișându-mă ca mai apoi să se desprindă și să-și unească buzele cu ale mele, din nou.

***

Nu petrecusem toată dimineața împreună. Înainte mersesem într-un bar, fiindcă niciunul dintre noi nu luase micul dejun, și rămăsesem să vorbim și să glumim pentru mult timp. După mult timp, mă simțeam fericită, cu adevărat, fără griji, iar asta se întâmpla doar în compania lui Arian. Doar când eram cu el problemele dispăreau, iar mintea mea se concentra doar pe băiatul din fața mea.
Mai târziu hotărâsem să merg la cinema și așa am și făcut. Arian plătise biletele, deși eu insistasem ca să-l plătesc pe al meu, și intrasem să vedem un film horror, în timpul căreia Arian nu pierdea ocazia de a-și bate joc de mine și să râdă, iar râsul său m-a făcut și pe mine să râd, până când doi oameni ne aruncaseră afară. Așa, restul dimineții îl petrecusem într-un parc luându-ne unul de cealaltă și râzând, dar nimic nu durează pentru totdeauna, iar acum mă aflam în mașină cu Arian, în fața porților internatului.
-Ei bine... Mersi. M-am simțit cu adevărat bine cu tine- am spus întorcându-mă spre băiatul care mi-a zâmbit.
-Și eu- a recunoscut el. M-am apropiat încet de el și l-am pupat pe obraz ca mai apoi să ies din mașină, încercând să-mi calmez bătăile inimii și să nu las ca un zâmbet să mi se formeze pe chip, eșuând în mod clar.
Am intrat în internat îndreptându-mă spre camera mea, dar vocea directoarei în spatele meu m-a oprit.
-Domnișoară, unde credeți că mergeți? Veniți imediat cu mine în biroul meu- m-a oprit ea. Eu am răbufnit și m-am întors în direcția sa aruncându-i o privire rece.
-Am de ales?- am replicat ironică.
-Nu... Așa că urmează-mă- a spus ea, iar eu am început să merg în spatele ei. Cum am intrat în biroul său m-am așezat pe scaun, iar directoarea a făcut la fel în fața mea.
-Despre ce trebuia să-mi vorbiți?- am întrebat iritată, aruncându-i o privire rece.
-Voiam să vorbesc despre comportamentul tău din dimineața aceasta. Nu trebuia s-o lovești pe Jennifer. Recunosc că și ea a greșit, dar tu cu siguranță ai exagerat- a răspuns ea calmă luând un pix în mână și încercând să se joace cu el.
-Am exagerat? Serios?- am mârâit enervată, în timp ce încercam să mențin calmul.
-Da... De asta, chiar în această seară, vei merge să lucrezi de noapte într-un local însoțită de Arian și Jennifer care te vor ține de ochi, în așa fel încât să nu faci altre probleme- a spus ea la urmă încuvințând hotărâtă.
-Știți ce vă spun? Duceți-vă dracului. N-ar fi trebuit niciodată să vă ajut să vă regăsiți fiica. Dar nu o regret pentru că știu că Arian o merită, împotriva dumneavoastră.- am mârâit cu toți nervii și toată ura pe care o aveam în corp și ridicându-mă de pe scaun ca mai apoi să ies trântind ușa.
M-am îndreptat spre camera mea, dar cineva m-a blocat apucându-mă de braț. M-am întors repede, dar cum am întâlnit privirea lui Arian m-am calmat.
-Ce e?- am întrebat, încercând să nu apar prea iritată.
-Ce ai?- a replicat el încruntându-se.
-Eu...- am început să spun, dar am fost întreruptă de Jennifer care s-a aruncat în brațele băiatului și a început să-l sărute. Am privit scena, în timp ce Arian răspundea sprijinindu-și spatele lui Jennifer de dulăpioare. Am înghițit în sec, încercând să nu plângă, rănită și umilită în fața acelei scene și m-am întors îndreptându-mă spre camera mea.
M-am lăsat înșelată de un băiat, când nu trebuia să se întâmple. N-ar fi trebuit niciodată să-l sărut pe Arian, când știam că el stă cu alta.
Mi-am șters o lacrimă care îmi scăpase și am intrat în cameră.
-E totul bine?- m-a întrebat Thomas ridicându-se din pat și zâmbind ușor.
-Da- am răspuns iritată aruncând geanta pe pat și închizându-mă în baie.
Era momentul de a o termina. Trebuia să redevin eu însămi și aș fi făcut-o, cu orice preț.

Capitolul de mâine! Îl postez acum pentru că mâine nu voi avea când.
Vă pupăm😘