Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 112

Am deschis ochii simțind o atingere ușoară pe umăr și mi-am întins ochii căscând, zâmbind când am văzut-o pe Denise în fața mea cu o tavă în brațe.
-Neața, soare. Cum te simți?- a întrebat zâmbind în timp ce-mi întindea tava pe care era niște mâncare.
M-am așezat gemând de durere din cauza durerii de cap care devenise mai insistentă.
-Merg mai departe- am răspuns luând tava și sprijinindu-l pe noptiera de lângă pat.
-Nu mi-e foame- am răspuns dând din umeri, iar ea a oftat încuvințând.
-Ai dormit bine?- a întrebat schimbând subiectul, iar eu m-am limitat să încuvințez.
-Cât e ceasul?- am întrebat după câteva secunde de liniște, în care tensiunea se putea tăia cu cuțitul.
-E trei după-masa. Ai dormit foarte mult- a comentat ea, iar eu am chicotit încuvințând ușor.
-Am auzit ceea ce s-a întâmplat în dimineața asta cu vărul meu... Mă simt nevoită să îmi cer scuze. N-ar fi trebuit să-ți spună lucrurile alea- a spus Denise privindu-mă displăcută, iar eu am oftat strângând pumnii.
-Nu e vina ta și nu tu ești cea care ar trebui să-și ceară scuze... Arian trebuie s-o facă- am replicat, iar ea s-a limitat să-și dreagă vocea încuvințând în mod nervos, iar eu m-am relaxat strângând pătura în jurul meu, simțind încă puțin frig.
-Ce planuri ai în seara asta?- a întrebat prietena mea ridicându-se în picioare și mergând să ia termometrul.
-Cred că voi comanda o pizza, apoi voi dormi- am răspuns indiferentă în timp ce am luat termometrul ca să-mi măsur temperatura.
-Eu aș avea o idee mai bună...- a anunțat Denise după câteva minute sărind dintr-odată în picioare, speriindu-mă, dar a fost întreruptă de zgomotul termometrului.
-36.5 ... a coborât- am spus ușurată, iar Denise mi-a dăruit un zâmbet ca apoi să continue.
-Tu n-o să stai într-o afurisită de cameră să te deprimi pentru nenorocitul ăla de Arian. În seara asta, Alexandra își petrece noaptea la Jennifer așa tu o să poți veni la mine, comandăm o pizza în timp ce bem o bere și ne petrecem o seară între prietene, așa o să te distrezi puțin- a propus Denise plină de speranță, iar eu am privit-o pentru câteva secunde, gânduroasă.
Era de mult de când nu-mi petreceam puțin timp cu prietenii mei și îi neglijam pentru a-mi petrece puțin timp cu Arian. M-am simțit puțin vinovată și am încuvințat imediat, zâmbind ușor.
-De ce nu?- am răspuns, iar ea a urlat fericită, sărind în sus, în timp ce bătea din mâini ca apoi să fugă să mă îmbrățișeze. Am răspuns la gest oftând ușor, iar gândurile mele au zburat la Arian.
Când venise să vadă cum mă simt se comportase ca și cum nu se întâmplase nimic, iar asta mă făcuse să mă enervez. Era ca și cum ai pretinde că lucrurile s-ar fi rezolvat automat, dar nu mergea așa, sau cel puțin, nu pentru mine.
-La ce te gândești?- a întrebat Denise, trezindu-mă, iar eu mi-am scuturat capul observând că prietena mea se desprinsese din îmbrățișare, iar acum mă privea îngrijorată.
-La nimic important. Oricum... Ai putea să-mi dai geanta, te rog?- am întrebat schimbat, în mod abil, discursul, iar Denise și-a dat seama, dar s-a făcut că plouă și s-a aplecat să-mi ia geanta neagră pe care o lăsasem pe undeva prin cameră, ca apoi să se apropie de mine și să mi-o dea.
M-am dat puțin la o parte, făcându-i loc, iar ea mi-a zâmbit așezându-se lângă mine pe pat. Am deschis geanta luându-mi telefonul și am observat multe apeluri pierdute de la fratele meu. I-am trimis repede un mesaj în care îl avertizam că eram bine și dintr-odată mi-a venit o idee.
-Ce părere ai dacă o sun pe iubita lui David?- am întrebat gândindu-mă din nou la Crystal, iar Denise a încuvințat entuziasmată, zâmbindu-mi bucuroasă.
-Nu văd ora s-o cunosc- a spus la urmă, iar eu am format repede numărul lui David punând pe speaker și după ce a sunat de două ori, a răspuns.

David: Alo?
Eu: Hey David, ce faci?
David: Bine, tu?
Eu: Sunt încă în viață. Oricum, merg direct la subiect: poți s-o întrebi pe Crystal dacă vrea să vină la internat în seara asta să petreacă o seară ca între fete?
David: Bine, dar nu puteai s-o suni direct pe ea?
Eu: Nu am numărul ei, idiotule.
David: Ce prietenă bună am!
Eu: Știu, mulțumesc. Acum trebuie să închid. Pa, te iubesc.
David: Ești o nenor...

Nu l-am lăsat să termine pentru că am închis apelul alăturându-mă râsetelor lui Denise, dar ne-am blocat când ușa a fost deschisă, arătându-i, în fața ochilor noștri, pe Thomas și pe Arian.
-Bună- i-a salutat Denise, iar eu m-am limitat să fac un semn din cap spre Thomas, iar apoi mi-am îndreptat atenția asupra telefonului deblocându-l pentru a citi mesajul lui David.
-Crystal a confirmat... Vine azi- i-am spus lui Denise care a exultat fericită.
-Cine e Crystal?- a întrebat Thomas băgându-se în conversație.
-Iubita lui David- a răspuns Arian, iar Thomas s-a limitat să încuvințeze, întorcându-se să vorbească cu prietenul său.
I-am aruncat o privire rapidă lui Arian care mă privea insistent și repede mi-am luat privirea, prefăcându-mă indiferentă.
-Cuvintele sale au durut- i-am spus lui Denise care și-a îndreptat privirea asupra mea, dăruindu-mi o privire plină de înțelegere, în timp ce eu aruncam o altă privire băiatului căruia îi dăruisem inima, având încredere, dar el o făcuse să cadă, rupând-o în mii de bucăți.
-E mereu dureros când o persoană folosește trecutul tău pentru a te răni- a răspuns ea oftând în mod dureros, iar eu mi-am coborât privirea, pierzându-mă în amintiri.
-Era totul atât de perfect. Mergea totul bine între noi, dar a fost destul ca Jennifer să se bage, și totul s-a spulberat- am spus având grijă să nu mă audă Arian, care mă privea cu un amestesc de părere de rău, durere și îngrijorare.
-Jennifer a fost mereu bună să distrugă totul, iar tu n-ai idee de cât de mult o urăsc pentru asta- a mârâit Denise plină de nervi, dar eu i-am zâmbit punându-i o mână pe umăr, încercând s-o calmez.
-Stai liniștită... S-a pus împotriva Isabellei Brown și te asigur că va plăti pentru asta- am mârâit furioasă strângând pumnii.
-Te poți baza pe mine... Dar între timp vorbește cu Arian- a spus ea.
-Thomas, îți amintești că mi-ai promis că o să mă ajuți cu exercițiul ăla de matematică?- a întrebat Denise dintr-odată, iar dacă privirile ar fi putut omorî, ea ar fi deja moartă.
-Denise, despre ce vorbești?- a întrebat prietenul meu încruntându-se confuz, dar când Denise i-a aruncat o privire amenințătoare, el a părut că-și dă seama și s-a grăbit să încuvințeze.
-Ahn... Acum că mă gândesc mai bine, ai dreptate. Arian, așteaptă-mă o secundă aici, mă întorc imediat- a spus Thomas și, fără să aștepte un răspuns, s-a ridicat ieșind din cameră, urmat de Denise care înainte să iasă mi-a trimis un pupic, la care eu am răspuns cu degetul mijlociu, făcând-o să râdă.
Acum rămăseserăm doar eu și Arian și habar n-aveam ce s-ar fi întâmplat.