Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 67

-Haide, vin-o, sau iubițelul tău se îngrijorează- a spus Arian ridicându-se, iar eu am răbufnit încuvințând.
-Vă mulțumesc pentru tot. Sper să vă revăd- le-am spus lui Sarah și Paul care au zâmbit salutându-mă cu o îmbrățișare.
N-aș fi imaginat niciodată că directoarea era o femeie atât de simpatică și drăgiță, precum era și soțul.
Am ieșit din casă după ce m-am încălțat cu tocurile mele și după ce mi-am recuperat rochia ca mai apoi să urc în mașina lui Arian.
-Ai reușit, în sfârșit- a comentat el învârtind cheia în contact și pornind.
-Simpatia ta mă surprinde pe zi ce trece tot mai mult, Arian- am spus ironică, răbufnind.
-Mulțumesc, Isabella. Tu, însă, rămâi aceeași nenorocită din totdeauna- a replicat el rânjind, iar eu i-am aruncat o privire urâtă.
-Ești iritant. Taci- am spus și mi-am îndreptat atenția afară de pe geam.
-Nu știu cum reușesc părinții mei să te considere simpatică, dar cred că este așa doar pentru că cu banii îți cureți curul, iar familia ta este perfectă- a spus el.
-Eu nu-mi șterg curul cu bani și nu am o familie perfectă- am replica continuând să privesc afară de pe geam.
Arian a rămas în liniște pentru câteva minute, neștiind ce să zică. Am observat că am trecut prin fața internatului, dar Arian nu a oprit mașina.
-Unde te duci? Să știi că internatul este acolo- am spus enervată aruncându-mi o privire urâtă în timp ce el zâmbea.
-Știu, dar înainte te duc într-un loc- a spus el continuând să zâmbească, iar eu am răbufnit, blestemându-mă pentru că nu mi-am adus telefonul.
-Îmi împrumuți telefonul?- l-am întrebat la un moment dat pe Arian care m-a privit confuz.
-De ce? Pe cine ai vrea să suni?- a răspuns el.
-Pe fratele meu- am răspuns. El, drept răspuns, a băgat o mână în buzunarul de la blugi și a scos telefonul întinzându-mi-l.
I-am mulțumit și am format repede numărul lui Jake.

Jake: Alo?
Eu: Jake, sunt eu, Isabella
Jake: Isabella, unde dracu ești? Eram îngrijorați
Eu: Sunt cu Arian. Ieri eram puțin cam beată, iar el m-a dus la el acasă pentru că riscam să provoc o groază de probleme dacă rămâneam în internat.
Jake: Acel "puțin" nu mă convinge...
Eu: Sunt bucuroasă că ai încredere în mine, idiotule
Jake: Pur și simplu te cunosc. Salută-mi-l pe Arian și aveți grijă.
Eu: Mersi. Salută-mi-l pe David
Jake: Ok. Pa

Am închis și i-am dat telefonul înapoi lui Arian care l-a pus din nou în buzunar.
-Pot să-ți fac o întrebare?- a întrebat după puțin.
-Ai făcut-o deja- am replicat.
-Ei, o fac oricum. Ce ți se pare special la David?- a spus el, iar eu l-am privit curioasă.
-Ei... Se comportă bine cu mine și mă face să mă simt importantă. Știe cum să mă consoleze, nu mă judecă doar pentru aspectul meu exterior sau pentru banii mei, știe cum să nu-mi rănească sentimentele și știe să mă înțeleagă...- am răspuns sincer și am regretat că am făcut-o.
-Norocos el care reușește să te înțeleagă- a comentat el.
-E greu de făcut, dar acele puține persoane care reușesc s-o facă, dupaia pleacă mereu- am spus oftând. Pentru tot drumul nu am mai vorbit, iar eu am continuat să mă pierd în gândurile mele și în amintirile mele.

***

-Am ajuns- a anunțat Arian ieșind din mașină și așa am făcut și eu. Am zâmbit observând că mă dusese într-o mare câmpie, iar în mijloc se afla un lac.
-Îți place?- a întrebat Arian punându-se lângă mine și zâmbind.
-Da- am răspun începând să merg spre lac. Când am ajuns la mal m-am așezat și mi-am dat jos tocurile înmoindu-mi picioarele în apă. Am început să mă gândesc la marea din Miami și am zâmbit instinctiv la acel gând.
După puțin mi s-a alăturat Arian care s-a așezat lângă mine, și-a dat jos adidașii și și-a ridicat blugii până la genunghi ca mai apoi să-și înmoaie picioarele în apă. Am rămas în liniște pentru puțin până când telefonul lui Arian n-a sunat. El a răbufnit iritat și l-a scos din buzunar.
A răspuns fără să se uite cine era și am chicotit la gândul că o făceam și eu în marea majoritate a dăților.
-Prietene, liniștește-te, ți-o dau imediat- l-am auzit pe Arian spunând și dupaia mi-a întins telefonul.
Mi-am încruntat fruntea aruncându-i o privire confuză, dar el m-a ignorat, iar eu am luat telefonul.

Eu: Alo?
David: Isabella, unde ești? Și de ce ești cu Arian?
Eu: Salut, David. Sunt bine, mersi. Tu?
David: Bine, dar acum răspunde la naiba...
Eu: David, liniștește-te. Sunt la un lac cu Arian.
David: De ce cu Arian?
Eu: Ieri seară îți amintesc că tu și Jake v-ați simțit rău pentru că erați beți și ați vomitat, așa ați fost conduși în cameră de Christian și Jonathan, dar și eu eram destul de beată așa că Arian m-a dus la el acasă altfel riscam să fac vreo tâmpenie. În dimineața asta directoarea mi-a dat permisiunea să vin la lac, așa că am profitat. Asta e tot și nu urla te rog. Știi că nu suport când lumea urlă pe mine.
David: Oh... Ok, scuze. Eram doar îngrijorat.
Eu: Nu-i nimic. Acum închid, ok? Stai liniștit.
David: Ok. Pa.

Am închis și i-am dat telefonul înapoi lui Arian care mi-a zâmbit amuzat.
-De ce râzi?- am întrebat.
-E incredibil cum l-ai făcut să tacă- a recunoscut el încuvințând.
-Este iubitul meu și i-am explicat doar situația- am replicat aruncându-i o privire urâtă.
-Cum vrei- a spus el ridicându-se.
Nici măcar nu l-am privit și am continat să privesc apa până când cineva s-a aruncat în lac, udându-mă din cap până în picioare.
Am urlat surprinsă și am deschis ochii observându-l pe Arian care râdea în timp ce înota.
-Uite ce-ai făcut- am urlat ridicându-mă și încrucișându-mi brațele la piept.
El s-a apropiat râzând mai tare, iar eu am răbufnit iritată. Drept răspuns, Arian m-a apucat de picioare ridicându-mă și m-a aruncat în apă.
Am ajuns repede la suprafață în căutarea lui Arian și l-am văzut la câțiva metri de dintanță de mine.
-Sărăcuța... Te-ai udat- a spus el cu un ton trist prefăcut.
-Asta o vei plăti- am mârâit începând să înot repede în direcția sa în timp ce el fugea.
Când l-am ajuns i-am sărit pe spate făcându-l să intre sub apă și am zâmbit îndepărtându-mă.
Au trecut câteva minute, iar el nu ieșea din apă așa că am început să mă îngrijorez.
M-am privit în jur, dar nu l-am văzut niciunde.
-Arian, unde ești?- am urlat, dar n-am obținut niciun răspuns.
-Arian, nu e amuzant. Ieși afară- am mai încercat, dar n-am primit niciun răspuns din nou.
-Să-mi bag picioarele- am înjurat intrând sub apă și căutându-l pe Arian cu privirea.
Îngrijorarea mea creștea din minut în minut și nu reușeam să-l găsesc, până când m-am simțit prinsă și m-am regăsit în brațele lui Arian.
-Mă căutai?- a întrebat el cu un rânjet pe față.
-Nenorocitule, m-am îngrijorat- am replicat dându-i o palmă pe pieptul gol.
-Ce drăguț- a comentat el ironic chicotind și dându-mi drumul.
-Să n-o mai faci niciodată- am spus răbufnind și începând să înot spre mal.
-Haide... Nu-mi spune că te-ai supărat- a spus el urmându-mă și oprindu-mă prinzându-mă de picior. M-a târât în brațele sale și m-a îmbrățișat.
-Scuze, baby- a șoptit el la urechea mea cu voce răgușită provocându-mi mii de fiori și s-a deprins făcând față de cățeluș căreia nu-i puteam rezista.
-Ești iertat, dar dacă o mai faci o dată n-o să răspund de propriile mele acțiuni- l-am avertizat amuzată.
-Nu sunt curioas să știu ce vei face- a spus el râzând și m-a târât din nou în mijlocul lacului începând să ne stropim reciproc.

Acesta este capitolul de sâmbătă!
Vă pupăm😘