Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 83

Am rămas strânsă la pieptul său respirându-i parfumul și îngercând să mă bucur de acel moment, știind că n-ar fi durat pentru totdeauna.
În acel moment mă simțeam bine, mă simțeam protejată. Mă simțeam... Corectă.
Mi-am sprijinat capul în spațiu gol dintre umăr și gât și mi-a scăpat un mic zâmbet din cauza diferenței de înălțime.
După câteva minute ne-am desprins, iar eu am ridicat privirea, întâlnindu-i ochii atât de adânci care îmi transmiteau o grămadă de emoții cărora nu știam să le dau un nume sau pur și simplu o explicație.
Eu și Arian ne uram, dar în același timp ne ajutam reciproc. Eram atât de apropiați, dar în același timp distanți. Eram ca soarele și luna, ca ziua și noaptea...
Eram pur și simplu diferiți și poate că n-am fi mers niciodată de-acord, dar continuam să ne ajutăm fără un motiv real, fără o explicație clară.
L-am văzut pe Arian zâmbind, iar eu m-am pierdut în acel zâmbet. Inima mea a pierdut a bătaie, iar fiorii mi-au străbătut corpul, dar mi-am revenit rapid răspunzând la zâmbet ca mai apoi să mă îndepărtez și să mă opresc lângă directoare, într-o liniște aproape stânjenitoare, dar în același timp plăcută, în timp ce privirea mea urmărea fiecare mișcare a lui Arian.
-De ce?- a întrebat la un moment dat directoarea, iar eu m-am încruntat, neînțelegând, și întreptându-mi atenția asupra sa.
-De ce m-ai ajutat?- a repetat întrebarea perforându-mă cu ochii săi cercetători.
Am oftat mutându-mi privirea și fixând-o din nou asupra figurilor celor doi frați care acum stăteau pe jos în timp ce vorbeau și râdeau.
-Și eu aș vrea să știu. De fiecare dată când mă întreb, încerc să mă conving că am făcut-o pentru Keily, pentru că știu ce înseamnă să-ți pierzi un frate, dar la urma urmei sunt conștientă de faptul că nu este așa- am răspuns pur și simplu încrucișându-mi brațele la piept și frecându-mi mâinile de brațe, în inutila încercare de a lupta împotriva frigului Londrei.
-Nu vă înțelegeți foarte bine tu și Arian, nu-i așa?- a întrebat ea, iar eu m-am limitat să încuvințez încet.
-Dar l-ai ajutat să-și regăsească sora și e de foarte mult timp de când nu-mi dau seama de ce- mi-a atras atenția ea.
-Nu știu... Sunt onfată complicată, plină de probleme și de defecte. Multe persoane nu mă înțeleg și nu mă vor înțelege niciodată, dar cu toate astea sunt câteva persoane care îmi sunt alături, care mă ajută. Alte persoane care însă, mă judecă fără a mă cunoaște, iar ultimul este cazul lui Arian- am răspuns pur și simplu oftând.

-Știu. Mi-a vorbit despre tine și deja din prima zi nu-i erai simpatică. Te cataloga ca fata răsfățată cu viața perfectă. Fata care poate avea totul fără a mișca un deget- a povestit directoarea și, nu știu de ce, acele cuvinte m-au rănit, chiar dacă știam ceea ce credea Arian despre mine.
-Apoi nu știu ce l-a făcut să-și schimbe părerea... Voia să-ți cunoască trecutul, viața ta la Miami, dar eu nu i-am povestit nimic, încât nu sunt autorizată să dau informații personale referitoare la studenții care învață la internat- a continuat ea, iar eu am oftat cu un zâmbet amar pictat pe chip.
-E mai bine așa- am comentat.
-Ești o fată minunată, Isabella, doar nu o demonstrezi- a spus directoarea.
-Durerea schimbă persoanele- am replicat dând din umeri ca mai apoi să mă întorc și să dispar în întunericul nopții ca mainapoi să mă intru în internat și să mă întorc în sală, lăsând-o pe directoare să se gândească la cuvintele mele.

***

Dimineața următoare zgomotul alarmei m-a distras din somn. Am răbufnit deschizând ochii fără tragere de inimă și ridicându-mă din pat în timp ce făceam atenție să nu-mi trezesc fratele.
-Bună dimineața- i-am spus lui Thomas care își aranja patul.
-Neața, frumoaso. Haide, mișcă-te că dupaia mergem să luăm micul dejun- a răspuns la salutul meu, întorcându-se spre mine și oferindu-mi un zâmbet minunat.
Eu și Thomas legasem mult în acele zile. Începusem din nou să lucrăm așa că îmi petreceam mi mult timp cu el și învățasem să-l cunosc mai bine.
Am răspuns la zâmbet încuvințând și mergând spre dulap. Am luat niște haine la nimereală și mi-am îndreptat atenția spre geam.
Afară ploua, ca aproape în fiecare zi la Londra, și era în aceke zile când simțeam lipsa Miami-ului.
Am oftat distrăgând privirea de la cerul înorat și intrând în baie. M-am dezbrăcat și m-am băgat sub jetul de apă caldă gândindu-mă la seara de ieri.
După ce m-am întors la petrecere mi-am petrecut toată seara cu prietenii mei dansând și vorbind, în tim ce Arian stătuse cu Keily și Jennifer. Când invitații începuseră să plece, și noi ne-am retras în camerele noastre după ultimele urări sărbătoritului care evitase toate întrebările referitare la Keily.
M-am trezit din gândurile mele terminându-mi repede dușul și ieșind. M-am șters și m-am îmbrăcat cu niște blugi albi tăiați, un hanorac negru și o pereche de Superstar negre și albe.
M-am pieptănat uscându-mi părul cu phon-ul, m-am machiat și am ieșit din baie găsindu-l pe Thomas care mă aștepta.
-Fugi, altfel rămânem fără mic dejun- a spus, iar eu am chicotit luând ghiozdanuli și apropiindu-mă de patul meu unde fratele meu încă dormea. Făcând atenția l-am pupat pe obraz ca mai apoi să-l urmez pe Thomas și să ies.
Eram conștientă de faptul că Jake, Rachelle, Jonathan și Peter ar fi trebuit să se întoarcă la Miami peste câteva zile și voiam să profit de fiecare moment liber pentru a sta cu ei. Am răbufnit la acea idee atrăgându-i atenția lui Thomas.
-Ce e?- a întrebat el zâmbind dulce.
-Mă gândeam doar la faptul că peste câteva zile fratele meu și prietenii mei vor trebui să se întoarcă la Miami- am răspuns sincer.
-Sunteți foarte apropriați, nu-i așa?- a întrebat, iar eu am zâmbit, limitându-mă să încuvințez.
Am mers în liniște ajungând în sala de mese ca mai apoi să mergem spre grupul nostru luând loc cu ei. Deja mă obișnuisem la prezența lui Arian și Jennifer și încercam să-i ignor în cel mai bun mod posibil.
După un salut rapid eu și Thomad am luat loc începând să luăm micul dejun.
-Mă întorc imediat- a spus Jennifer la un moment dat luând în mână cana sa cu ceai și ridicându-se. Dar cum a fost în picioare, s-a prefăcut că se împiedică și a aruncat băutura sa caldă pe care o avea în mână pe hanoracul meu. M-am ridicat repede în timp ce nervii îmi pătrundeau în vene.
-Ops... Scuze! M-am împiedicat, nu voiam, serios- a spus cu o expresie prefăcută de 'îmi pare rău' pe chip și un rânjet pictat pe buze.
-Acum jur că te omor- am mârâit lungindu-mă peste masă, dar am fost oprită de Thomas care și-a înfășurat brațele în jurul taliei mele.
-Calmează-te, Isabella. Nu merită- mi-a șoptit la ureche în timp ce eu strângeam pumnii încercând să rețin nervii.
-Nu merită? Hanoracul ăsta valorează mai mult decât ea-  am mârâit aruncându-i o privire de foc lui Jennifer.
L-am observat pe Arian ridicându-se și mergând spre Jennifer care se îndepărtase și râdea cu prietenele sale, în timp ce directoarea încerca să facă să înceteze pălăvrăgelile care se creaseră.
M-am eliberat din strânsoarea lui Thomas îndreptându-mi atenția spre hanorac unde se observa clar o pată de ceai.
Am înjurat în timp ce mă îndreptam spre ieșirea din cantină ignorând strigătele profesorilor și a directoarei traversând holurile până am ajuns în fața ușii camerei mele.
Am intrat trântind ușa în spatele meu.
Am regretat imediat când l-am văzut pe fratele meu întorcându-se în pat, dar am oftat de ușurare când am observat că încă dormea.
Încercând să fac cât mai puțin zgomot posibil mi-am dat jos hamoracul murdar ca mai apoi să-mi pun altul curat și să ies din nou din cameră.
Am străbătut repede holurile încercând să descarc nervii care era încă prezentă în mine.
Jennifer ar fi plătit, putea paria pe asta.

Capitolul de azi!
Vă pupăm😘